Skip to content
Politică

Continuă lupta pentru a 13-a pensie. Ce spune iniţiatorul proiectului

Continuă lupta pentru a treisprezecea pensie. Ce spune iniţiatorul acestui proiect de lege.

Într-un comunicat trimis, vineri, PSnews.ro, senatorul UNPR Constantin Popa (cel care a propus iniţiativa de act normativ) este de părere că românii trebuie să resimtă contextul economic favorabil în care se găseşte ţara noastră. Astfel, el aminteşte un recent anunţ făcut de o firmă de audit şi consultanţă în afaceri, legat de îmbunătăţirea cu 0,4 puncte procentuale a prognozei privind avansul economiei româneşti în 2015.

„Ca urmare a măsurilor luate în ultimii ani, România se bucură de o credibilitate tot mai ridicată pe plan internaţional, fapt care se reflectă inclusiv în prognozele oferite de instituţiile internaţionale. Evoluţia pozitivă a indicatorilor economici veniţi de la instituţii internaţionale demonstrează că economia românească funcţionează în acest moment pe baze sănătoase şi sustenabile.

Anunţul venit în această săptămână din partea Ernst and Young referitor la îmbunătăţirea cu 0,4 puncte procentuale a prognozei privind avansul economiei româneşti în 2015 oferă o nouă confirmare a încrederii specialiştilor în soliditatea trendului de majorare a PIB pe care România s-a înscris în ultima perioadă. Revizuirea în creştere cu 0,4 puncte procentuale, la 3,5%, a EY reprezintă un semnal de încredere în  capacitatea guvernului de a menţine România pe coordonatele unei creşteri economice din ce în ce mai accelerate, inclusiv ca urmare a efectelor implementării măsurilor de relaxare fiscală prevăzute de noul Cod Fiscal

Contextul economic favorabil în care se găseşte ţara noastră trebuie să fie resimţit şi de către cetăţeni, ei fiind de altfel şi principalii beneficiari ai progresului economic al României. Pentru a veni în sprijinul acestora, am iniţiat alături de colegii din UNPR proiectul legislativ pentru acordarea celei de-a 13-a pensii o singură dată pe an, pe baza unei cereri, atunci când pensionarul consideră că are nevoie de bani. Îmi doresc ca proiectul pe care l-am depus la Senat să fie împărtăşit de cât mai mulţi colegi şi aştept că în urma dezbaterilor pe acest subiect să găsim cea mai bună formă de ajutor a bătrânilor. Cred că în actualul context economic prielnic pentru România, putem să facem această dreptate pensionarilor români”, transmite Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *