Continuă criticile acide la adresa actualului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, unul dintre liberalii care conduc grupul PNL de la Cluj, îl taxează pe Voiculescu pentru situația de la Spitalul Județean Cluj.
Liderul PNL din Cluj, Tișe, spune că Voiculescu „își umflă mușchii” și schimbă oameni din funcție fără să se intereseze de situația din plan local.
„Problema e că ministrul Sănătății nu s-a interesat la autoritățile locale în schimbarea managerului la Spitalul Județean Cluj. Aici nu vorbesc de persoana mea, Alin Tișe, ci de o instituție. Nici nu știu cine e (n.r.: noul manager), probabil că e competent. Acei oameni o să vină să finanțăm acel spital. Aceste spitale trebuie finanțate. Ori dacă tu, în calitate de ministru, nu te interesezi riști să ai o problemă. Fără finanțarea acestor spitale de la CJ sau primărie intră în faliment. Vine un ministru, își umflă mușchii, crede că schimbând persoane se schimbă tot”, a transmis Tișe, potrivit unor declarații pentru Ziua de Cluj Live.
Reacția lui Tișe vine și după ce Petru Șușcă a fost demis din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj de Vlad Voiculescu, acesta fiind înlocuit de Claudia Gherman, medic chirurg și conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj. Șușcă a fost înlocuit de un manager interimar, după opt ani în care a condus Spitalul Județean de Urgență din Cluj.
