Continuă problemele pentru bucureştenii din Sectorul 1. Astfel, după bătăile de cap pe care le-au dat gunoaiele rămase pe străzi, din cauza conflictului dintre Primăria condusă de Clotilde Armand şi Romprest, acum locuitorii din această zonă a Capitalei nu mai pot apela nici la serviciile Poliţiei Locale.
Potrivit unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, Serviciul Dispecerat nu mai funcţionează pentru că mai mulți angajați s-au îmbolnăvit de Covid-19.
„Stimati cetateni! Din cauze medicale, respectiv infectarea cu virusul Sars cov 2 a unei parti a angajatilor din cadrul Serviciului Dispecerat, ne vedem nevoiti sa suspendam pentru o perioada limitata de timp activitatea Serviciului Dispecerat.
Va multumim pentru intelegere!”, este comunicatul postat pe contul de Facebook al Poliţiei Locale Sector 1.
