Compania Blue Air a solicitat directorului Aeroportului din Cluj să îşi ceară scuze pentru dezinformare, menţionând că aeronava nu se confrunta cu lipsă de combustibil în momentul aterizării eşuate.
În schimb, într-o intervenţie telefonică, joi seara, la postul Realitatea TV, directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo,a spus că înregistrările vor dovedi că lipsa combustibilului a fost motivul invocat pentru aterizarea de urgenţă.
„Au fost condiţii bune de aterizare. Angajaţii care deszăpezeau au dorit să continue, dar controlorul de trafic a spus că Blue Air nu are combustibil.
Ne pare bine că nu au fost victime. Rezultatele vor fi comunicate de comisia de anchetă. Ceea ce spunem noi se va demonstra prin înregistrări. S-a solicitat ieşirea de pe pistă, deoarece aeronava nu mai avea combustibil.”, a spus Ciceo.
„În privința unor speculații apărute pe parcursul zilei, dorim să precizăm clar poziția oficială Blue Air. Avionul a decolat de la Otopeni alimentat cu suficient carburant pentru a efectua misiunea de zbor, pentru a putea survola un timp limitat aeroportul de destinație și pentru a ajunge la un aeroport de rezervă cu cel puțin rezerva minimă legală de combustibil. Cantitatea de combustibil rămasă la bordul aeronavei după aterizare la Cluj a fost de 3000 kilograme. Precizăm că în niciun moment în timpul zborului echipajul nu a solicitat aterizarea de urgență din lipsă de combustibil sau orice alt motiv. În aceste condiții, solicităm public ca domnul director general al Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj, David Ciceo, să-și retragă declarațiile eronate și incriminante la adresa Blue Air și să prezinte scuze publice pentru dezinformarea deliberată a publicului și pasagerilor Blue Air. În momentul de față, există deschisă o anchetă de către Centrul de Investigații și Analiza pentru Siguranța Aviației Civile din subordinea Ministerul Transporturilor și, în măsura în care apar concluzii, le vom comunica publicului”, se menționează în comunicatul Blue Air.
