În urmă cu câteva zile, Marian Căpăţână, cel care ar fi intermediat şpaga din dosarul lui Bercea Mondial, a făcut declaraţii în faţa judecătorilor și a susținut că fostul președinte Traian Băsescu ştia că fratele său, Mircea Băsescu, luase bani de la familia lui Sandu Anghel, asta pentru că îl informase pe Dorel Onaca, consilierul lui Băsescu, despre acest aspect.
În acest context, fostul consilier prezidențial Dorel Onaca a infirmat, tot în urmă cu câteva zile, în cadrul unei emisiuni televizate la postul Antena3 informaţia potrivit căreia ar fi vorbit cu Marian Căpăţână. „Categoric nu am avut niciodată asemenea discuții cu acest domn”, a declarat Onaca. „Este o aberaţie”.
Vineri, Marian Căpățână a transmis, referitor fostul consilier al fostului Președinte Traian Băsescu, Dorel Onaca, că în ziua referendumului de demitere aceştia ar fi fost primii care au ajuns la sediul de campanie.
Marian Căpăţână: „În legătură cu domnul Onaca. Îi reamintesc că, de la un moment dat încolo, oamenii au pierderi de memorie. Să verificaţi. În ziua în care a fost suspendat domnul Traian Băsescu, cine a fost primul la sediul de campanie? Eu cu dumnealui. Ne-am întâlnit de foarte multe ori”.
Ca replică, Dorel Onaca a declarat în cadrul unei intervenții tot la Antena3 că nu a vorbit niciodată, cu nimeni, despre acest caz.
„Eu sigur am fost primul (n.r. la sediul de campanie), că au fost şi alţii nu ştiu. Nu înţeleg legătura. Îmi pare rău că nu l-am remarcat. Eu am fost sigur primul la sediul de campanie, pe ceilalţi domni nu îi ştiu. Chiar îmi pare rău. Nu aveam nicio legătură, nu este nici cea mai mică problemă. Dacă o fi fost acolo (n.r. Marian Căpăţână), treaba dânsului.”, a precizat Dorel Onaca.
Totodată, Dorel Onaca a adăugat că a auzit de cazul cu Bercea Mondial şi şpaga pentru Mircea Băsescu de la televizor şi alte detalii nu ştie.
„Tot acest caz l-am aflat de la televizor. În viaţa mea nu am discutat acest caz cu nimeni, nici cu domnul Căpăţână, nici cu nimeni. Am aflat de la televizor, la fel ca toată lumea. Nu am auzit şi nu am avut discuţii cu nimeni despre acest caz. Nu am discutat acest caz cu nimeni, niciodată. Căpăţână susţine că am vorbit la telefon, este o aberaţie, e maxima zilei.
„Nu am nicio legătură. Vorbim vorbe. Până la urmă care e problema, că o fi fost acolo la campanie. Eu dau mâna cu toată lumea.Repet. Nu am avut niciodată, cu nimeni, nicio discuţie despre acest caz. Eu am aflat despre acest caz de la televizor. Nu văd de unde implicarea mea în această aberaţie. E treaba lor ce au făcut, nu am avut nici cea mai mică discuţie cu nimeni din această zonă.”, a declarat Dorel Onaca într-o intervenție la Antena3.
