Skip to content
Politică

Coreea de Nord, declarații îngrijorătoare: Aduceţi peninsula în pragul războiului!

Declaraţii îngrijorătoare de la Phenian.Coreea de Nord a avertizat sâmbătă că decizia Seulului de a relua propaganda transfrontalieră, în urma testului nuclear efectuat de Phenian, aduce Peninsula Coreeană în „pragul războiului”, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Coreea de Sud a reluat vineri difuzarea unor emisiuni de propagandă la frontiera intercoreeană, care includ muzică pop, ştiri şi critici la adresa regimului nord-coreean, după ce Phenianul a anunţat că a testat miercuri o bombă cu hidrogen, un tip de armă mai puternic decât cele pe care le-a testat anterior.

„Statele Unite şi marionetele lor nu au pierdut timpul pentru a aduce situaţia din peninsulă în pragul războiului, reluând difuzarea materialelor de război psihologic”, a declarat Kim Ki Nam, un oficial de rang înalt din partidul unic nord-coreean.

Aceste mesaje transmise la difuzoare – pe care Phenianul le consideră un act de război – critică regimul autoritarist al liderului nord-coreean Kim Jong-un şi abuzurile acestuia în domeniul drepturilor omului şi laudă totodată realizările democratice ale Coreei de Sud, scrie realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *