Regimul totalitar din Coreea de Nord, condus cu mână de fier de tânărul dictator Kim Jong-un, a lansat o nouă rachetă balistică intercontinentală pe data de 4 iulie, de ziua națională a Statelor Unite ale Americii.
O rachetă balistică intercontinentală este o rachetă militară (armă de artilerie strategică) cu multiple focoase nucleare care, în teorie, fiind lansată din Coreea de Nord poate traversa Oceanul Pacific și atinge ținte de pe litoralul vestic al SUA, inclusiv orașe precum Seattle și Los Angeles.
Miercuri, 12 iulie, conducerea NATO a reacționat oficial față de această acțiune a Coreei de Nord
Redacția PS News vă prezintă în exclusivitate declarația integrală a conducerii NATO, urmată de o scurtă analiză a situației tensionate în continuă dezvoltare din Peninsula Coreeană.
Declarația de miercuri, 12 iulie, a Consiliului Nord-Atlantic, corpul de conducere a NATO, cu privire la ultimele acțiuni ale regimului totalitar din Coreea de Nord:
Consiliul Nord-Atlantic (North Atlantic Council, NAC, n.r.) condamnă în cei mai puternici termeni posibili lansarea fără precedent a unei rachete balistice cu arie de acoperire intercontinentală pe 4 iulie, o escaladare majoră care violează în mod direct multiple rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și demonstrează în mod clar amenințarea crescândă prezentată de RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, Coreea de Nord, n.r.) față de Alianță, față de pacea și securitatea mondială, cât și față de regimul global de neproliferare nucleară.
Ne manifestăm susținerea față de eforturile întreprinse la Națiunile Unite (Organizația Națiunilor Unite, ONU, n.r.) pentru a impune sancțiuni suplimentare față de RPDC și îndemnăm toate națiunile să implementeze integral sancțiunile existente ale ONU și să facă în continuare eforturi pentru a aplica o presiune decisivă pentru a convinge regimul din RPDC să-și abandoneze actuala direcție amenințătoare și destabilizatoare.
Suntem profund îngrijorați de comportamentul provocator și destabilizator în permanență al RPDC, incluzând aici atât programul său nuclear în realizare cât și numeroasele teste ale rachetelor balistice și a tehnologiei rachetelor balistice în 2017.
Ignorarea flagrantă a înțelegerilor internaționale și acțiunile de confruntare întreprinse de RPDC subminează stabilitatea regională, pun în pericol perspectivele unei păci durabile în Peninsula Coreeană, și reprezintă o amenințare tot mai mare pentru pacea și securitatea internațională.
Ne asumăm angajamentul unei păci durabile și pe cel al unei denuclearizări a Peninsulei Coreene pe cale pașnică. RPDC trebuie să se abțină de la orice acțiuni provocatoare și ilegale, să se supună obligațiilor care îi revin conform obligațiilor relevante ale Consiliului de Securitate ONU și angajamentelor sale internaționale, și să renunțe la toate armele nucleare și programele nucleare și de realizare a rachetelor balistice în desfășurare într-o manieră completă, verificabilă și ireversibilă.
(Declarația Consiliului NATO a fost preluată integral și tradusă din limba engleză în limba română de pe site-ul de știri și studii de securitate internațională Globalsecurity.org)
Coreea de Nord, regimul politic bolnav al Asiei
Atâta timp cât China protejează geostrategic Coreea de Nord, iar diplomația rusă preferă să se mențină tactic în afara problemei, comunitatea mondială trebuie să se aștepte că regimul totalitar de la Phenian își va continua acțiunile agresive.
Modul în care Consiliul Nord-Atlantic, corpul internațional de coordonare al NATO (organizație internațională constituită în forma unei alianțe militare și politice de securitate și apărare colectivă, din care fac parte 29 de țări) se adresează regimului de la Phenian și comunității internaționale, indică o creștere fără precedent a tensiunilor din jurul Coreei de Nord și o preocupare tot mai greu de ținut în limitele limbajului diplomatic convențional față de exercițiile militare nucleare ale armatei acestui stat.
Însă atâta timp cât regimul comunist de la Beijing va continua să ia apărarea Coreei de Nord în Consiliul de Securitate al ONU, iar Rusia va continua ”să urmărească atent problema”, nu va exista niciun impediment real în calea proliferării nucleare ieșite de sub control a celui mai închis regim politic nedemocratic de pe planetă, cel condus de dictatorul sângeros Kim Jong-un, omul care a spulberat toate speranțele comunității internaționale că se va dovedi mai dispus la dialog după venirea sa la putere pe 30 decembrie 2011, în urma decesului tatălui său Kim Jong-il, fostul conducător al Coreei de Nord.
Comportamentul actual al regimului de la Phenian (ortografiat în engleză Pyongyang, capitala Coreei de Nord) amintește de ultimul secol integral de existență a Imperiului Otoman, secolul XIX, atunci când acesta primise supranumele de ”om bolnav al Europei” în corespondența diplomatică a vremii din cancelariile europene, generând criza din Peninsula Balcanică a anilor 1870-1880, cunoscută în istoriografie drept ”problema orientală”.
Phenianul oficial dorește să-și mențină și să-și perpetueze regimul politic totalitar
Este importat de notat, totuși, că acțiunile Coreei de Nord, oricât de înfricoșătoare ar părea (și sunt), au un obiectiv clar, și acesta din urmă nu este unul ofensiv, ci unul defensiv.
Coreea de Nord dorește să demonstreze mapamondului că are arma nucleară și o poate folosi. Măsurile Phenianului, ca și momentul ales pentru a scoate din arsenale rachetele balistice și a le lansa demonstrativ (2017, primul an de mandat al președintelui SUA Donald Trump), nu poartă un caracter ofensiv direct. Intenția Phenianului este în primul rând cea de a-și asigura ceea ce se numește deterrence (disuadare), un instrument de intimidare și proiecție a puterii militare a unui stat nuclear care, cuplat cu distrugerea asigurată (assured distruction) și retalierea masivă (massive retaliation), constituie elementele de strategie militară cu care un stat posesor de armă nucleară își concepe doctrina militară pentru cazurile în care folosirea armei nucleare devine inevitabilă.
În cazul țărilor ale căror forțe armate dispun de arme nucleare, disuadarea înseamnă că niciuna dintre aceste țări nu va ataca o altă țară posesoare de armă nucleară, întrucât ar declanșa un atac de forță directă sau superioară asupra propriului teritoriu. La ora actuală, pe glob există doar două țări care posedă arma nucleară în variantă deplină, sub forma așa-zisei ”triade nucleare” (capabilitatea de a ataca de la sol prin rachete plasate în silozurile nucleare, de a ataca din aer prin rachetele purtate de bombardierele strategice, și de a ataca de pe mare prin intermediul rachetelor de pe submarinele militare nuclearizate) – Statele Unite ale Americii și Federația Rusă, moștenitoarea legală a Uniunii Sovietice și a arsenalului nuclear al acesteia din perioada Războiului Rece. Pe lângă acestea, alte trei state posesoare de armă nucleară sunt Franța, Marea Britanie și China. Aceste cinci țări respectă prevederile Tratatului de Neproliferare Nucleară (Nuclear Proliferation Treaty, NPT, n.r.) și, în virtutea puterii lor militare, sunt unicii membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Alte două țări asiatice dețin arma nucleară, însă și-au luat angajamentul de a nu o utiliza, având în vedere raporturile politice ostile dintre ele: India și Pakistan. De asemenea, au existat presupoziții că Israelul ar deține arma nucleară, ipoteză infirmată constant de guvernul de la Tel-Aviv. Încercările Iranului de a se dota cu arma nucleară au fost recent stopate de diplomația americană prin tratatul negociat și semnat de administrația Obama cu Teheranul. Ucraina, Belarus și Kazahstan au fost republici sovietice și au deținut o parte din arsenalul nuclear sovietic, însă le-au cedat Moscovei pe 5 decembrie 1994 în schimbul accederii în Tratatul de Neproliferare Nucleară și alte garanții, prin intermediul Memorandumului semnat la Budapesta de fostele republici sovietice și de către SUA și Marea Britanie ca garanți. În cazul Ucrainei, cedarea s-a făcut în schimbul recunoașterii apartenenței Crimeei la statul ucrainean, aranjament la care Moscova a achiesat în anul 1994 prin Tratatul de la Budapesta, însă pe care l-a încălcat începând cu 26 februarie 2014, atunci când a început să-și desfășoare operațiunea politico-militară hibridă locală de anexare a peninsulei din Marea Neagră.
Amenințând pacea planetei cu rachetele sale balistice intercontinentale așa cum nu a făcut-o niciodată din 1945 până acum niciunul dintre statele anterior menționate, Phenianul oficial dorește cu disperare să-și asigure și să-și perpetueze în timp, pentru următoarele decenii, existența ca regim politic. Acesta din urmă, bazat pe ideologia oficială Juche, care reprezintă o îmbinare asimetrică a ideologiei totalitare comuniste de bază cu practicile originate în confucianism de subordonare ierarhică a cetățenilor față de liderul providențial incluzând aici și principiul ”armata mai întâi” de militarizare a întregii societăți, a condus partea de nord a Coreei din anul 1945, atunci când Kim Ir Sen (Kim Il Sung, în varianta engleză a ortografierii cu alfabet latin a numelor proprii din Coreea), bunicul actualului președinte, a fost adus de trupele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) în Coreea cu misiunea de comuniza întreaga peninsulă.
Dosarul istoric al regimului din Coreea de Nord
Fondatorul regimului nord-coreean și a actualei dinastii conducătoare, Kim Ir Sen (1912-1994), a fost pregătit pentru sarcina de a comuniza întreaga peninsulă coreeană în China și Uniunea Sovietică, aflându-se în afara Coreei din anul 1919.
Acesta a ajuns în Coreea pe 19 septembrie 1945, la mai puțin de după săptămâni după capitularea oficială a trupelor Imperiului Japonez, care ocupau Coreea din 1910, în fața unei comisii reunite a SUA și URSS (8 septembrie 1945).
Aducerea lui Kim Ir Sen în portul coreean Wonsan la mai puțin de o lună după ce Armata Roșie ocupase Phenianul (24 august 1945) a marcat începerea divizării de factură ideologică a țării și poporului coreean de-a lungul paralelei 38 (longitudine nordică) în două state separate: Republica Coreea (Coreea de Sud) și Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord), conform Wikipedia.
Divizarea Coreei între Nordul totalitar și Sudul democratic și occidentalizat se menține până astăzi și afectează de decenii climatul internațional de securitate.
