Skip to content
Politică

„Cosorul lui Moceanu” reloaded. Dragnea: Să nu uităm că Marea Neagră este o mare

Declarația zilei aparține – în opinia PSnews.ro – președintelui PSD, Liviu Dragnea, care a mers pe logica așa-numitului „cosor al lui Moceanu” (din romanul și filmul „Cel mai iubit dintre pământeni”), care – după cum ați ghicit deja – a fost inventat de către… Moceanu.

Pentru început, iată ce a declarat luni șeful Camerei Deputaților în plenul Parlamentului, la sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a NATO (citat de Agerpres):

„Între timp, situația din regiune a devenit tot mai tensionată, este esențială implementarea deplină și fără ezitare a unor angajamente asumate în mod repetat. În acest context este necesar să nu uităm ceea ce este, în primul rând, Marea Neagră: o mare. Se impune, deci și adecvarea mijloacelor maritime de apărare. Când discutăm de Marea Neagră trebuie să luăm în calcul și că rutele de migrație se modifică, aceasta devenind o poartă de intrare în Europa din ce în ce mai atractivă. În ceea ce privește granița, așa cum arată și rapoartele Uniunii Europene, România are una dintre cele mai bine pregătite, eficiente și bine dotate din punct de vedere tehnic frontiere. Acest lucru este în beneficiul nostru, al UE și al NATO. Avem capacitatea”.

În altă ordine de idei, Dragnea a argumentat că Marea Neagră este o regiune-cheie în peisajul de securitate, iar România este interesată de asigurarea stabilității în zonă, fiind „printre cei mai vocali apărători ai dialogului”. Totodată, el a menționat că România crede că dialogul și promovarea respectului reciproc între state sunt modalitățile de prevenire a conflictelor.

Fiindcă tot am adus vorba despre el în introducere, iată tautologicul discurs despre cosorul lui Moceanu, din care se pare că Liviu Dragnea s-a inspirat luni când a vorbit în Parlament:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *