Skip to content
Politică

Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului: Remodelăm economia românească. Executivul pregătește trecerea la starea de alertă

Inquam Photos / Octav Ganea

Joi, într-o postare pe pagina personală de Facebook, Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului României vorbește despre măsurile pe care Executivul le are în vedere în ceea ce privește starea de alertă.

„Trebuie să fim conștienți că de acum de noi depinde, de implicarea noastră, de voința noastră de a ne conforma voluntar și de a respecta măsurile de protecție ca să asigurăm o pantă descendentă a infectărilor. Încă nu am ajuns în vârf. Mai avem până acolo. Dar, dacă nu înțelegem că pericolul este încă foarte prezent în viața noastră, toate măsurile, toate pierderile, tot ce a făcut Guvernul au fost în zadar”, scrie Costel Barbu.

Secretar general adjunct al Guvernului României susține că Guvernul a luat decizia ca România să redevină o putere industrială, „să producem mai mult și mai valoros”.

„Trebuie remodelate din temelii industria și agricultura românească. De aceea Guvernul este extrem de atent la vocea mediului de afaceri”, adaugă acesta.

„Remodelăm economia românească. Guvernul pregătește trecerea la starea de alertă. Suntem departe, încă, de a nu mai fi în pericolul de a ne infecta cu SARS-CoV-2.

Aș putea spune că cel mai mare pericol care ne paște acum este: să ne relaxăm, să uităm rapid cât de ușor se poate transmite virusul, ce ravagii poate face asupra sănătății, dar și asupra vieții, în ansamblu: educație, socializare, economie.

Chiar dacă măsurile Guvernului vor fi mai blânde sau vom avea mai multă libertate de mișcare, sub nicio formă nu trebuie să lăsăm garda jos și să abandonam protecția și prevenirea.

Până acum, Guvernul, prin măsurile drastice adoptate, ne-a protejat.

Acum, este responsabilitatea și grija noastră, a tuturor.

Trebuie să fim conștienți că de acum de noi depinde, de implicarea noastră, de voința noastră de a ne conforma voluntar și de a respecta măsurile de protecție ca să asigurăm o pantă descendentă a infectărilor. Încă nu am ajuns în vârf. Mai avem până acolo. Dar, dacă nu înțelegem că pericolul este încă foarte prezent în viața noastră, toate măsurile, toate pierderile, tot ce a făcut Guvernul au fost în zadar.

Dacă, în ceea ce privește economia română, până acum atenția Guvernului a fost îndreptată mai mult spre adoptarea de măsuri de sprijinire a mediului de afaceri afectat de dispozițiile autorităților publice emise în contextul pandemiei SARS – CoV 2, de aici înainte începem și aplicăm măsuri de repornire economică.

Pandemia COVID-19 ne-a dezvăluit foarte multe lipsuri pe care le avem. Am învățat foarte multe lucruri. Am descoperit cât de dependenți suntem, de exemplu, de importuri. Dar, am aflat și că putem să ne reinventăm, putem reporni producții abandonate, putem converti linii de producție.

Guvernul a luat decizia ca România să redevină o putere industrială, să producem mai mult și mai valoros. Trebuie remodelate din temelii industria și agricultura românească. De aceea Guvernul este extrem de atent la vocea mediului de afaceri.

Această voce ne spune ce are nevoie, unde trebuie să acționăm, ce industrii pot fi repornite, ce ramuri din agricultură au nevoie de intervenția statului.

Am învățat că, dacă ascultăm această voce, avem succes: România a început să producă măști de protecție facială, izolete, biocide și dezinfectante sau sisteme de ventilare, au fost introduse linii noi de fabricație sau modificate cele prezente, cercetarea românească a contribuit la găsirea unor soluții tehnice de mare ajutor în lupta cu SARS-CoV-2.

Tot în această perioadă am învățat că dacă ne implicăm și colaborăm, dacă suntem cu adevărat interesați ca României și cetățenilor ei să le fie bine, atunci, programul de remodelare a economiei și societății românești va fi un succes.

Să facem România bine, împreună!”, scrie Costel Barbu.

Amintim că premierul Ludovic Orban a anunțat că starea de alertă va fi declarată joi de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, organism a cărui conducere o va prelua personal.

„Odată cu declararea stării de alertă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va institui toate măsurile necesare pentru a apăra viaţa şi sănătatea românilor. Aceste măsuri vor avea caracter de obligativitate şi vor fi stabilite în baza OUG 21 care reglementează situaţiile de urgenţă. Nimic nu ne va împiedica să luăm toate deciziile necesare”, a declarat Orban, la începutul ședinței de Guvern.

DETALII AICI: Ludovic Orban, anunț de ULTIMĂ ORĂ: Comitetul pentru Situații de Urgență va declara astăzi starea de alertă și va institui toate măsurile necesare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *