Skip to content
Politică

Cozmanciuc: Cred ca este nevoie de o reformă urgentă în domeniul asistenței sociale!

newsallert.ro

Mugur Cozmanciu, în cea mai recentă postare pe pagina de Facebook, a discutat despre legea 416/2001, mai exact despre modificările care preved ca refuzul unui loc de muncă să ducă la anularea venitului minim garantat.

Si eu cred ca este nevoie de o reformă urgentă în domeniul asistenței sociale, pentru că cifrele arată că scopul inițial pentru care a fost promulgată legea numărul 416, acela de acordare de resurse financiare celor mai sărace categorii ale populației în scopul de a le ajuta să depășească starea de sărăcie în care se află, nu este îndeplinit. În ultimul raport de țară publicat anul acesta, în luna februarie, de Comisia Europeană se punctează faptul că sărăcia și excluziunea socială rămân la un nivel ridicat, mai ales în rândul tinerilor, familiilor cu copii și al persoanelor cu dizabilități. Iar asta poate fi dovedită și cu cifre concrete, care mi-au fost furnizate de cei de la Ministerul Muncii. În ultimii cinci ani sumele plătite cu titlu de ajutor social au crescut cu aproximativ o suta de milioane anual. Adică banii au fost alocați cu scopul de a-i ajuta pe cei săraci să o ducă mai bine și totuși rapoartele de țară ne arată că riscul de sărăcie s-a adâncit.„, a publicat deputatul.

De asemenea, a dorit să adauge datele statistice care indică faptul că sărăcia totuși a stagnat sau s-a adâncit, cu toate că au crescut sumele pe care statul le oferă.

Potrivit unui studiu făcut public de Institutul Național de Statistică care arăta că în 2015, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în zonele Nord – Est (35,9%), Sud – Est și Sud – Vest (Oltenia) (32,1%). Asta deși banii acordați cu scopul de a-i ajuta pe cei vulnerabili să depășească starea de sărăcie au crescut anual.„, sublinia Cozmanciuc.

Nu în ultimul rând, deputatul PNL a ținut să sublinieaze este posibil ca sumele provenite din asistența socială să nu se ducă într-adevăr către cei care au nevoie.

Care este concluzia? Sumele alocate cu titlu de ajutor social cresc anual în timp ce sărăcia se adâncește. Ca parlamentar din zona Moldovei e de datoria mea să atrag atenția asupra acestor aspecte care ne semnalizează că situația nu se rezolvă, ci din contră se agravează. Ca deputat liberal vreau să subliniez faptul că este neapărată nevoie de o reformă adevărată în domeniul asistenței sociale, să fie ajutați cu adevărat cei care au nevoie.„, a concluzionat Mugur Cozmanciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *