Analistul politic Cozmin Guşă este acid cu Robert Negoiţă (primarul Sectorului 3), după ce acesta a anunţat, miercuri noapte, că se retrage din cursa pentru conducerea PSD.
Guşă a afirmat, joi, la Realiatea TV, că, dacă Robert Negoiţă şi-a anunţat candidura şi el este preşedintele PSD Bucureşti (cea mai mare organizaţie al celui mai mare partid, aflat, în plus, la guvernare), dar anunţă că se retrage din cursă, înseamă că Liviu Dragnea „i-a tăiat macaroana”.
„Nu îl bănuiam de mare curaj pe Robert Negoiţă. Dragnea este un beneficiar al sistemul baronilor, care acum se cred nişte lei. Acei baroni pe care îi pomenim astăzi erau nişte băieţi care stăteau în poziţia ghiocelul când veneau la sediul partidului”, a comentat sarcastic Cozmin Guşă.
Totodată, analistul a relatat o întâmplare cu fostul premier Adrian Năstase, fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.
„Îmi aduc aminte de o fază comică. În urmă cu ceva ani, în biroul lui Adrian Năstase, intra Miron Mitrea cu Marian Oprişan. Aceştia îi spun: «Domnule preşedinte, am făcut o nouă achiziţie de la PD-ul lui Băsescu». A intrat un băiat modest, pe care eu nu îl cunoşteam, dar pe care Adrian Năstase parcă îl ştia. Era Liviu Dragnea, care, foarte modest, şi-a făcut, în poziţia ghiocelului, o prezentare”, a povestit Guşă.
De asemenea, mogulul de la Realitatea TV a făcut o comparaţie cu situaţia creată de Robert Negoiţă.
„Acest lucru ne facem să ne întrebăm dacă PSD mai există”, a completat Cozmin Guşă, adăugând că, atunci când Robert Negoiţă şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, s-a gândit că „băiatul asta are gânduri mari”.
„De fapt, nu ştim ce au negociat. Concluzia este că, dacă preşedintele celei mai mari organizaţii din PSD, organizaţia Bucureşti, al partidului celui mai mare, aflat la guvernare, se comportă în acest fel, mai are România guvernare? Dacă, în prezenţa acestui partid atât de slab, opoziţia nu adună majoritatea, unde suntem? Dacă nimeni nu îl zduncină pe acest premier, ce a mai rămas din România?” s-a întrebat retoric analistul.
El a adăugat că acest „comic” generat de Robert Negoiţă este unul „foarte amar”.
„Bomba asta din PSD este o amendă pentru naivitatea noastră. Îmi pare rău că nu pot să râd”, a încheiat Cozmin Guşă.
