Jurnalista Andreea Crețulescu a declarat, luni, pentru PSNews, că magistrații ar trebui să se prezinte la discuţiile cu premierul Viorica Dăncilă, pe modificările aduse legilor justiţiei, în urma invitației făcute de premier.
”E important că atunci când se pune o problemă pe tapet, ea să nu fie politizată, pentru că o dată ce ți s-a oferit dialogul, folosește-l, e important să-l folosești. De multe ori, societatea rămâne cu impresia că anumite subiecte puse pe tapet pot fi interpretate critic, doar pentru a ataca emitentul. Cred că, mai ales în chestiuni legate de Justiției, calea dialogului este cea mai bună, și dacă s-a întins o mână, e important ca ea să fie folosită”, a afirmat jurnalista.
Totodată, Andreea Crețulescu consideră că ”sistemul juridic să rămână omul sănătos”.
”De fiecare dată am apreciat că protestele sunt un drept fundamental al cetățeanului, dar este o situație delicată creată acum în Justiție, apropo de ordonanțele privind modificarea legilor Justiției. Este extrem de important ca în țara asta sistemul juridic să rămână omul sănătos. Până și organizații profesionale, care, până la un punct au susținut legile Justiției, acum sunt împotrivă pentru că anumite modificări pot genera probleme semnificative în sistem”, a precizat jurnalista.
De altfel, Andreea Crețulescu este de părere că OUG privind modificarea legilor Justiției, trebuia pusă în ”dezbatere public”.
”Marea problemă o dată cu adoptarea acestor ordonanțe a fost că ele nu au fost supuse în dezbatere publică sau cel puțin una extrem de importantă, apropo de carierele magistraților și eu cred că cel puțin atunci când se operează astfel de modificări, ele trebuie puse în dezbatere, trebuie să fie transparente, organizațiile profesionale, trebuie chemate la discuții pentru că e imprtant ca în orice țară, sistemul juridic să rămână unul extrem de sănătos, fără modificări care pot bloca, pe termen lung, activitatea unor instanțe, activitatea unor parchete. Așadar, se încearcă acum și prin proteste de stradă, atenționatrea Guvernului și da, cred că Guvernul ar trebui să fie extrem de atent, apropo de aceste ordonanțe de urgență”, a explicat jurnalista.
De asemenea, aceasta crede că protestele împotriva ordonanței de urgență, adoptată de Guvern au tras un semnal de alarmă.
”Orice protest atât timp cât el este organizat în mod legal, poate reprezenta o formă de presiune asupra emitentului oricărui act normativ, în speța noastră, Guvernul. Nu știu către ce vor conduce aceste proteste, dar este important că ele au tras un semnal de alarmă, că anumite organizații profesionale din zona magistraturii, au tras și ele un semnal de alarmă, că acum prin gestul Vioricăi Dăncilă, Guvernul deschide astfel de discuții, era bine să o facă înainte, dar dacă se începe acum un dialog, din punctul meu de vedere nu poate genera decât rezultate pozitive, dacă, însă, se va merge pe ideea ”eu îmi spun doar în stradă nemulțumirile și atunci când sunt chemat la dialog, îl refuz, nu cred că va duce într-o zonă a câștigului, pentru niciuna dintre părți” a mai adăugat jurnalista.
Reamintim că magistraţii care ameninţă că opresc lucrul de luni, nemulţumiţi de noile modificări aduse legilor justiţiei prin OUG 7, au primit, duminică seara, o mână de ajutor din partea populației. Un miting de susţinere pentru ei a început în faţa Guvernului, dar și în alte orașe din țară, cu precădere la Cluj-Napoca și Sibiu. Mobilizarea a fost semnificativă. Au fost zeci de mii de oameni în stradă în Bucureşti şi în marile oraşe. Au fost cele mai ample mișcări de stradă după protestele din 10 august 2018 și s-a auzit, mai mult ca altădată, solicitarea de alegeri anticipate.
De altfel, trei asociaţii de magistraţi, “Forumul Judecătorilor din România”, ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi ”Iniţiativa pentru Justiţie”, au anunțat că nu participă luni la discuţiile cu premierul Viorica Dăncilă, pe modificările aduse legilor justiţiei, după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că îi invită luni, la ora 15.30 la Palatul Victoria, pe reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi, precum şi pe cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, pentru discuţii pe legile justiţiei.
