Skip to content
Politică

Crin Antonescu rupe tăcerea după invitațiile de revenire la vârful PNL

jurnalistii.ro

Fostul senator PNL Crin Antonescu rupe tăcerea și răspunde invitațiilor primite în ultima vreme în ceea ce privește propria revenire la vârful Partidului Național Liberal.

CITIȚI ȘI: Gușă, despre culisele întâlnirii Antonescu-Rareș Bogdan și viitorul PNL-ului EXCLUSIV

Crin Antonescu a declarat marți (într-o intervenție telefonică la B1 TV) că refuză să se întoarcă la șefia PNL, chiar dacă fostul președinte al partidului Alina Gorghiu consideră că Antonescu este persoana ca mai bună pentru a prelua șefia formațiunii politice, scrie DCnews.ro.

„Nu am plecat din PNL. Dacă mă interesează lucruri despre conducerea PNL? De câte ori ar trebui să spun? NU! Eu nu cred că doamna Gorghiu a făcut o ofertă. Am văzut ce a spus și domnia sa, a spus un cuvânt frumos, un cuvânt colegial, pentru care îi mulțumesc, dar nu a făcut o ofertă, pentru că totuși PNL nu e ceva ce poate fi ofertat către mine, către dl Tăriceanu, ceea ce și ca ipoteză mi se pare scandalos, sau către altcineva. Deci NU. Aceasta vine dintr-o decizie pe care am anunțat-o de mai multă vreme și pe care nu am schimbat-o niciodată. Dacă îmi voi forma o părere (despre un potențial lider – n.r.), o sugestie, am să spun acest lucru, dar am să spun mai întâi colegilor mei. V-am răspuns pentru că m-a emoționat îndârjirea dumeavoastră jurnalistică, pur și simplu am vrut să dau un răspuns să nu vă perpeliți. NU sunt interesat în chestiunea asta”, a afirmat Crin Antonescu.

El și-a exprimat încrederea că „un partid de forța, de tradiția PNL” va găsi resursele pentru a ieși din acest impas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *