Crinule, prețiosule, cui ne lași tu, încă cinci ani!?

Să faceți o chetă, voi cei din mișcarea anti-PSD, care liberali-populari, care analiști și comentatori de dreapta. Să strângeți bani pentru Crin, cel fără de job, sau mai bine să faceți o petiție naționala, să forțați numirea lui în poziția de europarlametar pe viața. Ca la Roma, în vremea Republicii. Crin-europarlametar ad vitam, la pachet cu soția.

Dar, de unde atâta agitație? Iubitul nostru Crin era pe cale să rămână fără coledzi, cum ar veni, cum zice nenea Iancu Caragiale. Mai exact, soția lui nu ar mai fi prins un loc eligibil pe listele PNL. Iar pentru asta, pentru ca grotescul situației să fie deplin, Crin Antonescu a decis să intre, prin alunecare, în luptă, în ultima lui luptă politică pe viață și pe moarte. Lupta pentru o sinecură, încă cinci ani la Bruxelles. Pe numele său de dată asta. Pentru ca nimeni din partid să nu îndrăzneasca să îi conteste dreptul la sinecură. O ultimă sforțare a acestui veritabil El Cid, pe jumătate împăiat, pe jumătate trăind doar din veștejita sa imagine mesianică. Aș numi-o “încleștarea pentru portofelul europarlamentar”, ultima muncă a acestui Hércules leneș al politicii dâmbovițene.

Așadar, Crin vrea să îi ia locul soției, Adina Vălean, pe o poziție eligibilă pe listele de europarlamentari ale PNL pentru alegerile din 2019. Bătălia este feroce pentru cele șapte-opt poziții eligibile. Iar Vălean pierduse la masa verde împărțeala negociată bișnițărește de L. Orban și V. Blaga. Pentru a salva situația, Crin s-a trezit de dimineață și a depus un dosar de candidatură, și-a făcut unghiile, părul, și-a scos rănile politice la vedere. Jucând penibil într-o piesă deja aranjată în care alegătorii PNL sunt chemați să voteze cele mai grase sinecuri ale acestui partid muribund, care nu mai are de oferit aproape nimic intelectualilor, celor cu profesii liberale, anteprenorilor, fermierilor sau micilor înteprinzători.

De ce să rămâi la Bruxelles? Când țara are nevoie de caractere și bărbați de stat. Crinule, dragule, prețiosule, hai în țară și găsește-ți un loc de muncă, un servici’, o ocupație după care să plătești taxe și impozite. Ca un liberal pur sânge, care a lucrat toată viața la stat, așa cum ai făcut tu în ultimii douăzeci de ani. Înțeleg că îți miroase Românica, nu mai vrei pe Dâmbovița, îți pute târgul lui Bucur? Te-ai învățat la Bruxelles, la bere și cartofi belgieni, la mii de euro pe lună, sub pulpana soției. Ia-ți un job competitiv, middle class, de ăla pe care l-ai creat tu cât ai fost la guvernare! Dacă nu găsești, te rezolvă copia ta politică Ludovic Orban. Și el a stat șomer până a găsit o firmă liberală dispusă să îi plătească un salariu pentru o muncă incertă. Dimineața “consultant în canalizări”, după masă șef de partid. Hai că se poate, mai sunt firme liberale încă mufate la banul public de pe vremea USL. Vorbește cu Florin Alexe, Cristi Olteanu, băieții de la București, găsesc ei întotdeauna o rezolvare pentru un fost șef de partid.

Ce-mi plac mie liberalii ca tine, Crin! Demagogi și atârnători, când pe lângă Dinu Patriciu, când pe lângă partid mușcând din mers o poziție de parlamentar, scoasă la limită de pe locul trei, la redistribuire. Sau plusând acum ca la poker (știi tu cum se face), adică zece ani la Bruxelles. 1 milion de euro numai din salarii!

Herr Klaus, nu ai face mai bine să alegi, în calitate de adevărat președinte PNL, zece tineri cu școală bună și poftă de muncă și să îi pui pe lista la europarlamentare?! Oricum, tot 15 maxim 20 la sută face partidul!