Skip to content
Politică

Cristian Bușoi: România a fost bine privită la nivel european datorită protestelor civice EXCLUSIV INTERVIU

http://inquamphotos.com

Europarlamentarul Cristian Bușoi – vicepreședinte al Partidului Național Liberal – a oferit marți un interviu pentru PSnews.ro, în care a vorbit despre recentele evenimente care au avut loc în țara noastră. Vă amintim că în urma manifestației de vineri seara din Piața Victoriei, peste 400 de protestatari au fost răniți.

DETALII AICI: UPDATE Imagini incredibile din Piața Victoriei: două pistoale ar fi fost furate din dotarea Jandarmeriei FOTO

Concret, în cadrul interviului, liderul organizației liberale din București a ținut să adauge că, la protestul diasporei, Jandarmeria nu a acționat nici în spirit și nici în litera Legii. Mai mult, liberalul a subliniat că ”este reacția unei regim autoritar și lucrul acesta se simte și îi îndârjește pe oameni, în loc să-i calmeze”.

Cât despre ecoul protestelor din ultimele zile, înafara granițelor noastre, la Bruxelles, europarlamentarul român a ținut să precizeze că ”România a fost bine privită la nivel european datorită protestelor civice, pașnice, de la începutul anului 2017 și până acum”.

Vă invităm să citiți mai jos interviul complet:

Reporter PSnews.ro: Spațiul media este împărțit în ultimele zile în două tabere: cei care susțin că Jandarmeria Română a procedat corect în timpul manifestației de vineri, și cei care susțin că jandarmii au acționat în mod brutal și au încercat să oprească desfășurarea pașnică a protestului. Din punctul dvs de vedere, cine are dreptate în acest caz?

Cristian Bușoi: Este o stare de tensiune și de nemulțumire față de agresivitatea și minciuna autorităților. Nu, nu a acționat nici în spirit și nici în litera Legii, corect, ci este evident că au încurajat tacit escaladarea și, pe urmă, au supralicitat reacția pentru a răspândi teamă și a da înapoi manifestanții. Este reacția unei regim autoritar și lucrul acesta se simte și îi îndârjește pe oameni, în loc să-i calmeze. Cel mai probabil, Guvernul PSD nu va scapă fără demisii și acestea vor veni chiar ca solicitare din PSD.

Reporter PSnews.ro: PNL a fost în piață în aceste zile? Dvs ați fost la manifestație?

Cristian Bușoi: PNL nu s-a implicat în aceste proteste pentru a nu permite PSD să acuze politizarea protestelor de către PNL. Ca politician din PNL cred că trebuie să arat oamenilor că fac opoziție PSD în Parlamentul European și la București. Opoziția civică, a străzii și opoziția politică, a PNL, poate se vor întâlni la un moment dat, dar acum, politica nu trebuie să se amestece în acțiunea civică.

Oricum, PSD acuză PNL și Opoziția, în general, că stă în spatele protestelor. Ce altceva să spună domnul Dragnea? Că a treia guvernare PSD pe care a schimbat-o a ajuns să scoată lumea în stradă din cauza incompetenților și nărozilor cu care PSD a umplut administrația?! PSD îl critică pe Klaus Iohannis… Asta după ce președintele tocmai pentru a respecta Constituția a dat trei guverne unei majorități politice, care a ajuns să abuzeze de un vot câștigat prin minciună. Asta este normalitate?

Reporter PSnews.ro: Ce ecou au avut aceste manifestații la Bruxelles?

Cristian Bușoi: România a fost bine privită la nivel european datorită protestelor civice, pașnice, de la începutul anului 2017 și până acum. Minte cine sugerează că protestul pașnic al societății civile face ca România să nu fie bine privită în UE.  Ideea că România poate pierde Președinția UE este o manipulare pesedistă, la fel de mare și parșivă ca manipularea escaladării violenței la mitingul de pe 10 August. România nu poate pierde un mecanism în care este parte la nivel UE, nici dacă cele trei guverne pesediste nu vor construi niciun kilometru de șosea, de autostradă sau de cale ferată.

Reporter PSnews.ro: Riscă România să ajungă ”oaia neagră a UE?”

Ceea ce pierde România este respectul propriilor cetățeni. Dar nici asta nu este o noutate din moment ce românii pleacă pe capete din țară, iar tinerii nu vor decât să treacă granița, pentru că doar așa cred că se pot realiza. România va avea Președinția UE, așa cum este stabilit. Problema este dacă România va fi reprezentată acolo de politrucii incompetenți pesediști, atunci oare va fi bine?

Reporter PSnews.ro: Ce implicații vă așteptați să aibă protestele din ultimele zile?

Cristian Bușoi: Desfășurările din ultimele zile, minciunile autorităților, acțiunile urâte ale Jandarmeriei vor intensifica reacția negativă față de guvernarea PSD chiar și în rândul oamenilor care au fost neutri până acum. Este o stare de nemulțumire majoră nu doar față de o guvernare slabă, ci și față de acțiunea represivă a autorităților și de manipularea pe care PSD a vrut să o facă și nu a ținut. Este o stare de tensiune majoră în societate, iar pentru a calma spiritele, domnul Dragnea va sacrifica probabil, unul – doi “acari Păun”, gen doamna Carmen Dan. PSD însă este pe tobogan! PNL trebuie să facă maximum de presiune parlamentară prin moțiune de cenzură. Altfel acțiunea civică, rămâne fără urmare politică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *