ONG-ista Cristina Guseth a avut, marţi seară, o nouă ieşire publică după eşecul răsunător suferit la audierea din comisia juridică reunită a Parlamentului.
Într-un status postat pe Facebook, Guseth se apără, invocând propria experienţă managerială a lucrului cu magistrații și instituțiile sistemului judiciar.
De asemenea, preşedintele ONG-ului Freedom House i-a urat succes proaspătului ministru al Justiţiei, Raluca Prună.
„M-am dus cu bună-credință la audieri. Aveam de partea mea experiența managerială a lucrului cu magistrații și instituțiile sistemului judiciar. Am fost animată de dorința de a reprezenta într-un mandat provizoriu, de doar un an, agenda cetățeanului, a justițiabilului care nu are studii de drept, dar își dorește procese mai scurte, integritate în rândul magistraților și combaterea corupției. Legile și instituțiile, prevederile legale nu sunt scop în sine, ci sunt în slujba acestor obiective.
Prestația mea a fost slabă și îmi cer scuze acelora pe care i-am dezamăgit. Le mulțumesc acelora care m-au susținut și acelora care m-au criticat cu bună-credință și îi asigur că, dincolo de acest eșec personal, voi continua să susțin din afara sistemului judiciar statul de drept, integritatea în viața publică și lupta împotriva corupției.
Îi urez succes doamnei Raluca Prună, un profesionist desăvârșit, în eforturile de a crește încrederea cetățenilor în domnia legii în România”, a transmis Cristina Guseth.
