În cea mai recentă postare de pe blogul personal, intitulată ”Întîlnirea premierului cu TeFeLiștii – o lovitură de imagine dată de PSD”, jurnalistul Ion Cristoiu scrie despre întâlnirea care a avut loc, miercuri, între premierul Mihai Tudose și reprezentanţii ONG-urilor.
Mai exact, Crisoiu susține, în postarea sa, că ”din punct de vedere practic, momentul a fost o splendidă inutilitate. Premierul a făcut promisiunea vagă că s-ar putea să ceară părerea Comisiei de la Veneția, iar TeFeLiștii au anunțat că vor continua protestele”.
”Miercuri, 27 decembrie 2017, la cîteva zile de la tăierea porcului în toate gospodăriile, inclusiv în cea a SRI, premierul Mihai Tudose s-a întîlnit cu cei care s-au autodenumit reprezentanți ai Străzii pentru un dialog despre Legile Justiției.
TeFeLiștii, avînd drept purtător de cuvînt pe Mihai Polițeanu, cărătorul cu cîrca al persoanei fizice Monica Macovei, și din rîndurile cărora au lipsit regretatul ziarist Mălin Bot și omul de afaceri culturale Gabriel Liiceanu, „au livrat” (formularea, luată din fondul principal de cuvinte al poștei, dînd seamă despre semidoctismul autorului, îi aparține lui Mihai Polițeanu) trei revendicări mari și late, prezentate premierului sub formă de somație ca un foc de pistol, amintind prin asta de bolșevicii lui Lenin în clădirea Guvernului Provizoriu al lui Kerenski.
Din punct de vedere practic, momentul a fost o splendidă inutilitate. Premierul a făcut promisiunea vagă că s-ar putea să ceară părerea Comisiei de la Veneția, iar TeFeLiștii au anunțat că vor continua protestele.
Lipsa unui rezultat practic era previzibilă.
Cele două părți au văzut în întîlnire o Operațiune de imagine. TeFeLiștii, alcătuind Divizia Stradă a SRI, au dat curs ordinului de a lăsa impresia că protestează pentru a obține ceva bun pentru țară, că nu sunt anarhiști, cum îi acuză unii, ci oameni pe a căror chibzuință se poate conta în perspectiva unui partid înlocuitor al zbanghiului USR. Mihai Tudose a ținut să arate că PSD e dispus la dialog în chestiunea Legilor Justiției.
Deși în ultima vreme se face mare caz în Divizia Presă de dizidența lui Mihai Tudose în PSD, pînă la urmă premierul s-a întîlnit cu TeFeLiștii în numele Puterii întruchipate de PSD.
Din bătălia de imagine, cîștigător net a fost PSD-ul.
Șapte ambasadori ai unor țări membre ale Uniunii Europene, între care se numără și pițifelnica Finlandă, o țară în care numărul renilor îl întrece pe cel al oamenilor, și al bețivilor pe cel al oamenilor treji, au semnat o Scrisoare prin care-și exprimă îngrijorarea în legătură cu legile Justiției”, scrie Cristoiu pe blogul personal.
Citiți AICI întregul articol

Ca de obicei celebrul ardei umplut ,abereaza !Celebrul tata a puiului de closca nascut,e total paralel !!!