Skip to content
Politică

Cristoiu, detalii nebănuite despre scandalul Cioloș- Antena 3

www.ziuaconstanta.ro

În ultima postare de pe blogul personal, jurnalistul Ion Cristoiu dezbate subiectul momentului, scandalul iscat între premierul Dacian Cioloș și postul de televiziune Antena 3.

În acest sens, Cristoiu afirmă că acum, cînd mai sînt puţine zile pînă la alegeri, Dacian Cioloş a fost sfătuit să se dea bărbat în faţa electoratului de Dreapta, care nu suportă Antena 3.

Mai mult, gazetarul a oferit o serie argumente pentru care întregul scandal este ”un pîrţ electoral regizat de Dacian Cioloş şi Antena 3”.

Vă prezentăm explicațiile jurnalistului:

”Un pîrţ electoral pe ultima sută de metri: Conflictul regizat Dacian Cioloş – Antena 3
Deşi nu urmăresc campania electorală, considerînd că anul acesta alegerile au fost deja cîştigate de Sistemul instituţiilor de forță, nu mi-a scăpat, din parcurgerea site-urilor, ştirea că marţi, 6 decembrie 2016, seara, premierul Dacian Cioloş e invitatul lui Mihai Gâdea la Antena 3.

Mi-am amintit imediat că, la puţin timp după parvenirea ca premier, Dacian Cioloş a rupt tradiţia instituită de politicienii de Dreapta şi a mers, pe 22 decembrie 2015, la un dialog cu Mihai Gâdea la Antena 3, transformat, prin mania lui Mihai Gâdea de a-şi pişa ochii în chip telenovelistic, într-un borș de știr mediatic. Dacian Cioloş, altfel un politician civilizat, excepţie între ghiorţanii scenei noastre publice, e ceea ce se cheamă moartea ratingului. Cînd face altceva decît să ţină predici în direct, Mihai Gâdea e ca gazetar întruchiparea mediocrității mereu vii.

Dintr-o asemenea împreunare nu putea ieși decît un avorton gazetăresc.
Din 22 decembrie 2015 şi pînă în ziua cînd se anunţa un nou popas la Antena 3, Dacian Cioloş a fost tratat de post, dar mai ales de Mihai Gâdea, cu apă sfinţită cu parfum.
Nu mai departe luna trecută, pe spaţiul Sintezei Zilei, Dacian Cioloş a beneficiat de un interviu înregistrat la Palatul Victoria de veşnic tînăra Cristina Țopescu, un derapaj de la normele meseriei prin entuziasmele exasperante ale realizatoarei față de interlocutor. E mai mult decît semnificativ că interviul a fost difuzat de Mihai Gâdea după un dialog în direct cu Liviu Dragnea, pe post de replică înregistrată dată de Dacian Cioloş.

Cînd s-a ivit scandalul Dacian Cioloş cenzurat de TVR, o găselniţă electorală pur şi simplu, Antena 3 s-a oferit să găzduiască interviul.
Era un gest incorect faţă de TVR făcut de Antena 3 de dragul lui Dacian Cioloş.
Dacian Cioloş evită de regulă interviurile incomode. Pe de o parte, pentru că n-are experienţa presei româneşti, pe de alta, pentru că nu-i un tip conflictual. Televiziunea sa preferată e DigiTv, post la care pînă şi camerelor de luat vederi li se văd epoleţii.

Acestea fiind gîndite, am trecut interviul de la Antena 3 la capitolul Îngrăşarea votului în Ajun de alegeri.
Marţi, pe la prînz, două fapte legate de Dacian Cioloş m-au făcut să tresar şi să iau seamă la zborul premierului pe Orbita zilei respective.

Acum, cînd mai sînt puţine zile pînă la alegeri, Dacian Cioloş a fost sfătuit să se dea bărbat în faţa electoratului de Dreapta.
Acest Electorat nu suportă Antena 3.
Şi care era cel mai bun mijloc de a dovedi că e bărbat?
Să facă de rahat Antena 3, şi apoi să se ducă s-o sfideze la ea acasă.
Astfel, Dacian Cioloş a calculat că va aduce PNL cîteva puncte în plus.
În plus, piesa de teatru a dat rating unei emisiuni care altfel ar fi fost moarte curată în materie de audiență.

Evident, totul a fost pus la cale cu conducerea Antenei 3.
De ce a acceptat conducerea Antenei 3 o asemenea umplere cu rahat fără să strige măcar:
Opreşte-te! Mă înec!?”, a scris Cristoiu pe blogul personal.

Citiți aici întregul articol.

1 comentariu la “Cristoiu, detalii nebănuite despre scandalul Cioloș- Antena 3

  1. Cristoiu … un bolsevic cretin si scarbos ,urat mirositor,ca si slugile haznalei puscariasului Voiculescu-fost securist-care a furat banii fostei securitati si ii foloseste pt propaganda si spalare de creiere !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *