Într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre răspunsul Președintelui Klaus Iohannis la întrebarea referitoare la interviul acordat Televiziunii publice germane.
În acest sens, Ion Cristoiu a lansat un atac dur la adresa lui Iohannis precizând că „răspunsul dat de președintele României la întrebarea serioasă a jurnalistei, la întrebarea care dădea curs unor nedumeriri ale opiniei publice, echivalează cu Hai Sictir! Cum îndrăznești să mă întrebi pe mine, Imperatorul, un asemenea fleac?!”
Reamintim că luni a apărut o adevărată controversă în jurul interviului oferit de Klaus Iohannis presei germane, despre care departamentul de presă al Administrației Prezidențiale a susținut că va fi difuzat de televiziunea publică din Germania, dar, în realitate, au fost prezentate doar 18 secunde din interviul de 45 de minute, restul putând fi urmărit pe un canal de Youtube.
„Despre cum ne-a zis Klaus Iohannis la toți, cei care ne-am întrebat despre farsa cu interviul acordat Televiziunii publice germane Hai, Sictir! Cum de îndrăzniți să mă deranjați pe mine, Imperatorul, cum un asemenea fleac?
Misterul interviului acordat de Klaus Iohannis televiziunii publice germane s-a deslușit.
N-a fost vorba de nici un interviu difuzat de televiziunea publică din Germania în care șeful unei țări precum România era întrebat, în chip slugarnic, incredibil și-n cazul unei cameriste de hotel în fața unui client bănuit a avea portofelul burdușit, d-apoi în cazul unei ziariste și încă nemțoaice, despre amănunte minore ale politichiei din țara respectivă, ci de un taifas dulce între o venită de la Viena și Klaus Iohannis, pus ulterior de distinsa pe site-ul unei televiziuni regionale din Germania.
De tragerea pe sfoară a opiniei publice din România, căreia o moletieră de infanterist i s-a prezentat drept pălărie de contesă, e vinovată Direcția de comunicare de la Cotroceni. Aceasta a intoxicat presa cu știrea potrivit căreia Klaus Iohannis a acordat un interviu televiziuni publice germane și, mai ales cu fragmente ample din interviu.
La conferința de presă de luni de la Cotroceni, o ziaristă l-a întrebat pe Klaus Iohannis despre această farsă de prost gust jucată opiniei publice de la noi:
„Iulia Teodorescu: Dacă îmi mai permiteţi o întrebare. Ieri a fost dat un mesaj presei acreditate în care se anunţa un interviu al dumneavoastră la televiziune publică germană. Între timp, prin verificări am văzut că au apărut doar 18 secunde din acest interviu pe televiziunea publică germană şi de fapt în integralitate a fost difuzat doar pe canalul de youtube al unei televiziuni regionale. Şi vă întreb acest lucru făcând trimitere şi la o postare a dumneavoastră pe Facebook din data de 20 ianuarie 2015, când vorbeaţi de un interviu pentru The New York Times care nu a mai apărut între timp.”
Ce -a răspuns președintele României, cel pe care funcția îl obligă să-și respecte Poporul? Că-și cere scuze românilor pentru această farsă? Că va lua măsuri să nu se mai repete astfel de situații? Că-i va sancționa pe cei vinovați?
Nu.
Klaus Iohannis a răspuns astfel:
„Klaus Iohannis: Departamentul de comunicare o să vă lămurească integral în această speţă.”
Să ne lămurim.
Jurnalista nu l-a întrebat la tv în direct ceva gen Nu vă supărați, nu știți unde e WC-ul în clădirea asta?
Nu, jurnalista l-a întrebat, în numele opinie publice trase pe sfoară, cum a fost posibilă o asemenea șmecherie ieftină făcută în numele președintelui de consilierii de la Cotroceni.
Am scris și am spus că, în cazul lui Klaus Iohannis, refuzul de a se explica poporului său, cum fac în lumea de azi pînă și dictatorii, nu exprimă o stîngăcie de comunicare, ci credința că e un Imperator, pus pe tron și nu în fotoliul prezidențial, de Dumnezeu și nu de electorat.
Răspunsul dat de președintele României la întrebarea serioasă a jurnalistei, la întrebarea care dădea curs unor nedumeriri ale opiniei publice, echivalează cu Hai Sictir! Cum îndrăznești să mă întrebi pe mine, Imperatorul, un asemenea fleac?!
Acesta e punctul meu de vedere.
Dvs ce credeți?
A răspuns Klaus Iohannis cum se cuvenea din partea unui președinte?
Dacă nu, de ce a răspuns astfel și mai ales cum ar fi trebuit să răspundă?”, a scris jurnalistul Ion Cristoiu pe blogul personal.

nu stie a lega 2 cuivinte
O sa raspund cu o intrebare – A raspuns Klaus Iohannis la vreo intrebare? la toate a dat fie raspunsuri mincinoase, fie a baguit ceva neinteligibil…nu va suparati, dar pe asta l-ati votat….Ca sa nu mai remarc ca presedintele Romaniei da interviu in limba germana sinu in limba tarii a-l carei presedinte este…
Ghinion