Jurnalistul Ion Cristoiu râde de aşa-numiţii “scriitori” din puşcării – mai precis, diverse personaje controversate care scriu cărţi pe bandă rulantă, ca să îşi reducă din pedeapsă.
Într-un articol publicat, joi, pe blog (şi intitulat “M-am amuzat văzîndu-i autori pe cei care – sînt sigur – întrebați dacă au auzit de Mihai Eminescu, ar răspunde: Cîți bani are în cont ca să aud de el?”), ziaristul se declară “contrariat” de reacţiile multor intelectuali, indignaţi de faptul că astfel de cărţi ar compromite noțiunea de autor și, prin asta, inclusiv pe intelectualii respectivi.
“Scriem – cred eu, poate iluzionîndu-mă – ca să sfidăm Eternitatea. Asta pentru că scriem în speranța că în posteritate cineva ne va citi așa cum acum îi citim pe Cehov, pe Gogol, pe Caragiale, pe Sadoveanu, fără ca bieții de ei să știe că sînt citiți.
(…)
Noi, cei care scriem, știm de la înaintași că o carte îți poate schimba viața.
Devii autor cunoscut, poate obții chiar și un premiu, nu mai ești un nimeni.
Ciocoii postdecembriști au tratat cu dispreț tot ce nu era în legătură cu banii”, punctează Cristoiu.
Citiţi AICI materialul integral semnat de Ion Cristoiu.
