Criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară – totodată monograf, poet, publicist şi cercetător al Institutului de Istoria Artei (afiliat Academiei Române) – dezvăluie, în exclusivitate pentru PSnews.ro, preferinţele artistice ale politicienilor mioritici, din perioada guvernării Adrian Năstase şi până în prezent.
Pavel Şuşară explică şi faptul că, încă din 2012, politicienii nu mai joacă un rol important pe piaţa de artă, locul acestora fiind luat de tineri afacerişti educaţi care cumpără lucrări cu fonduri din propriile buzunare, şi nu cu bani proveniţi din şpagă.
Guvernarea Năstase şi obsesia pentru pictura interbelică
„În perioada guvernării Adrian Năstase, liderii PSD-işti se îngrămădeau în anticariate şi achiziţionau artă interbelică. Cumpărau masiv, iar sumele investite comportau multe zerouri. Când se apropia ziua de naştere a lui Adrian Năstase, cererea de pictură interbelică creştea în mod considerabil. Chiar şi atunci când nu cumpărau cadouri pentru premier, pesediştii erau interesaţi tot de artă interbelică, fiindcă acesta era modelul impus de Adrian Năstase. În realitate, nu am avut de-a face decât cu un mimetism. Liderii PSD îl copiau pe Năstase şi investeau în artă, dar niciodată în arta contemporană. Apoi, după ce s-a terminat cu guvernarea PSD, circula un bănculeţ, reluat şi în perioada detenţiei fostului premier: De ce nu mai merge piaţa de artă din România? Pentru că nu a mai cumpărat tablouri Adrian Năstase!
Când pictura pierde lupta cu… imobiliarele
Începând cu 2004, când numeroşi politicieni s-au implicat în ample afaceri imobiliare, piaţa de artă a scăzut considerabil. De fapt, arta începuse să se scumpească şi nu mai asigura un profit mare şi rapid. În schimb, piaţa imobiliarelor duduia la propriu: pentru orice locaţie achiziţionată se putea câştiga, de la o zi la alta, cu 20%-30% mai mult decât suma investită. Politicienii au mizat pe asta, au investit bani în imobiliare şi i-au multiplicat masiv. Afacerile de acest gen au apus în 2009, când s-a spart bula imobiliarelor şi preţurile s-au prăbuşit drastic, atât la cumpărare cât şi la vânzare. Drept urmare, politicienii s-au reorientat spre piaţa de artă. Rămăseseră lichidităţi pe piaţă şi trebuiau dirijate într-o direcţie.
PDL-iștii preferau arta contemporană
Investiţiile în artă presupuneau posibilităţi de reconversie profitabilă. Bunăoară, cu numai 100.000 de euro îţi achiziţionai 10 picturi de primă mână şi, ulterior, aveai posibilitatea să îţi recuperezi întreaga sumă investită doar prin vânzarea a cinci tablouri. Totul stătea în inteligenţa selectării lucrărilor. Situaţia asta a ţinut doar doi ani, până în 2012, când a venit la putere USL. În timpul succesivelor guvernări Boc, au fost foarte puţine cazuri de pedelişti care să cumpere artă, dar cei care au făcut-o au preferat întotdeauna arta contemporană. Tranzacţiile s-au desfăşurat, întotdeauna, la adăpostul unei maxime discreţii.
Perioada USL
Odată cu venirea la putere a USL, interesul pentru piaţa de artă a scăzut. De ce? Cred că s-a petrecut un soi de contracţie psihologică. Nu am mai fost atât de liberi în cheltuirea cash-ului, fiindcă totul era imprevizibil la nivel de investiţii. Începând cu 2012, piaţa de cumpărare a artei a scăzut cu 70%-75%, în raport cu perioada 2010-2011. Însă, începând cu 2012, s-a început, treptat-treptat, şi o reglare a pieţei pe un fond de sustenabilitate economică. În general, preţul lucrărilor au rămas aceleaşi, deşi unele au scăzut la 50.000-60.000 de euro, de la 100.000-150.000 de euro.
„Politicienii nu mai sunt importanţi pe piaţa artei”
Încă din 2012, politicienii nu mai joacă un rol important pe piaţa artei. Desigur, există şi posibilitatea ca oamenii politici să lucreze prin interpuşi şi să achiziţioneze în mod confidenţial. Actualmente, piaţa artei a atins un echilibru: identific un interes crescut pentru arta contemporană (şi pentru anumite departamente ale artei moderne), dar se propagă şi interesul pentru marile nume ale picturii româneşti, începând cu Nicolae Grigorescu.
De la şpagă la banii „albi”
Cei mai mulţi bani sunt investiţi în astfel de lucrări care poartă semnături mari, dar, cantitativ, cele mai multe cereri se adresează artei contemporane. Totodată, au apărut categorii noi de colecţionari: oameni tineri care cumpără pe banii lor, nu pe şpăgi sau pe bani ce trebuiau recirculaţi, oameni de afaceri plimbaţi prin muzee, târguri şi expoziţii internaţionale, oameni interesaţi de zonele dinamice ale artelor contemporane, zone asimilate avangardelor”.
