Skip to content
Politică

Criza din Republica Moldova. Un deputat PNL arată cu degetul către pro-ruşi

Criza din Republica Moldova. Un deputat al Partidului Naţional Liberal (PNL) arată cu degetul către pro-ruşii din ţara vecină.

Într-un comunicat trimis, joi, PSnews.ro,  deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raeţchi consideră că forţele pro-ruse care au dirijat protestul violent de miercuri seară din Chişinău trebuie să respecte rezultatul votului din Parlament de învestire a noului Guvern, iar Moscova trebuie să stea departe de Moldova.

„Implicarea forţelor pro-ruse în protestul violent de ieri seară a fost evidentã, iar singurele interesate de provocarea unor manifestaţii violente sunt formaţiunile pro-ruse. «Dacă vom fi mulţi, nici ambasada SUA, nici Nuland nu vor ajuta», a spus Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor. În actualul context din Republica Moldova şi al valului de neîncredere şi nemulţumire generat de frauda bancară imensă de 1 miliard de dolari, statul vecin necesită  un guvern funcţional care să îşi asume un parcurs proeuropean şi valori occidentale. De asemenea, Republica Moldova are nevoie de stabilitate nu doar pe fondul vecinătăţii cu Ucraina, dar şi în contextul global al actualei crize economice, precum şi pentru rodarea unor instituţii mature ale statului de drept. Statul rus trebuie însă să înţeleagă că este absolut necesar să respecte rezultatul votului din legislativ de învestire a noului Guvern”, a transmis Raeţchi.

În opinia lui, reformele stipulate în Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să fie implementate si asumate din prima zi de mandat al noului guvern de la Chişinău.

„Uniunea Europeană şi România au obligaţia de a urmări cu atenţie situaţia de la Chişinău, iar dialogul este unica soluţie, şi nu protestele dirijate de interese ruseşti, care degenerează în violenţe de stradă. Pe termen mediu şi lung, reformele prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană trebuie să fie implementate pentru că aceasta este singura cale pe care şi-o poate permite Republica Moldova sã o urmeze”, încheie Ovidiu Raeţchi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *