Statul elvețian va limita temperatura maximă până la care cetățenii confederației își vor putea încălzi locuințele cu gaze naturale la iarnă, în caz de criză energetică gravă, la cel mult 19 grade, iar cei care vor depăși această limită vor risca nu doar amenzi usturătoare, ci chiar condamnări penale cu închisoarea, informează profit.ro.
Raționalizarea gazelor nu se va aplica însă consumatorilor casnici decât ca ultimă etapă a unui plan de urgență în trepte al Guvernului de la Berna, adică numai în caz de penurie extremă.
Etapele intermediare includ impunerea de limite maxime de temperatură pentru clădirile de birouri publice și private din Elveția, interzicerea încălzirii imobilelor sau a secțiunilor de imobile neutilizate, precum și cote maxime de consum de gaz pentru întreprinderi. De asemenea, nu vor mai putea fi folosite piscinele care necesită încălzire și nici saunele.
Citeşte aici articolul integral.
