Skip to content
Politică

Criza imigranților: Autostradă dintre Ungaria și Austria blocată!

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ungaria că pe autostrada M1, în zona localității Hegyeshalom din apropierea punctului de trecere a frontierei cu Austria, s-a creat un blocaj în circulația auto, coloana de mașini ajungând la o lungime de 11 km, arată Agepres.

Potrivit unui comunicat al MAE, poliția ungară recomandă următoarele rute ocolitoare pentru a intra în Austria: DN 13 către Komarom, prin Slovacia, intrarea în Austria va fi făcută dinspre Bratislava; ieșirea de pe M1 în dreptul localității Csorna, continuând deplasarea pe DN 85 și DN 84 către Sopron, de unde se poate intra în Austria.

Pentru cetățenii blocați deja în apropiere de Hegyeshalom, poliția ungară va îndepărta parapetul despărțitor al sensurilor de circulație în dreptul km.172, pentru ca autoturismele să se poată întoarce pe sensul de mers către Budapesta și să aleagă una dintre rutele ocolitoare.

Informatii actualizate se mai pot obține din pagina dedicată de Internet: web-site-ul www.police.hu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *