Skip to content
Politică

Criza imigranților: Germania intenționează să introducă o carte de identitate pentru refugiați

După afluzul de refugiați din ultimele luni, Germania a decis să înăsprească măsurile.

Astfel, ministrul de interne german Thomas de Maiziere a anunțat mierucri că Germania va întări controlul asupra refugiaților prezenți pe teritoriul țării, prin introducerea unui document de identificare pentru imigranți, informează agerpres.ro.

Măsura, care face obiectul unui proiect de lege adoptat în cadrul consiliului de miniștri, „controlează și organizează procedura azilului”, a subliniat De Maiziere.

Această socument va permite evitarea înregistrărilor duble frecvente până acum, va facilita activitatea autorităților și va permite să fie mai bine recunoscute persoanele care încearcă să mintă cu privire la identitatea lor, așa cum a explicat ministrul conservator.

Astfel, pe cartea de identitate vor figura numele, data nașterii, amprentele digitale, țara de origine, precum și informații legate de cererea de azil, de calificările profesionale sau sănătatea refugiatului. Fără respectivul document, aceștia nu vor putea primi ajutorul ce li se cuvine în conformitate cu dreptul de azil și nici să-și continue procedura de azil, a precizat ministrul.

Aces proiect de lege ar urma să intre în vigoare la 1 februarie, pentru o distribuire a ‘cărții de identitate’ începând de la mijlocul lui februarie, a mai spus Thomas de Maiziere, care speră la punerea totală în aplicare a acesteia până la mijlocul lui 2016.

Germania a înregistrat în noiembrie 206.101 cereri de azil suplimentare, număr record pentru această țară, care a contabilizat de la începutul anului 964.574 de imigranți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *