Skip to content
Politică

Cu ce altă zi importantă pentru România a comparat Băsescu Ziua Națională

Președintele Traian Băsescu participă la recepția organizată cu ocazia Zilei Naționale a României.

La începutul recepției, Traian Băsescu a ținut un discurs în cadrul căruia a făcut o remarcă prin care a precizat că românii de pretutindeni, precum istoria a demonstrat, au dat dovadă de o voință mai puternică decât politicienii și televiziunile.

”Acum un sfert de veac un regim comunist care părea etern, la fel ca şi conductorul său de atunci, s-a prăbuşit în faţa dorinţei de libertate a poporului român. Şi aş face o paranteză: şi pe 16 noiembrie românii au avut voinţa mai puternică decât politicienii şi televiziunile”, a declarat Președintele Traian Băsescu, făcând aluzie la faptul că Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale, deși Victor Ponta era favoritul în timpul campaniei pentru scaunul de la Cotroceni.

Totodată, șeful statului a mai declarat că elitele nu vor rezista în fruntea națiunii dacă nu vor fi măcar cu un pas înaintea lor.

”Dacă privim la ziua de azi şi o comparăm cu evenimentele din istoria noastră, elitele politice trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: niciodată nu vor rezista în fruntea naţiunii române dacă nu vor fi tot timpul măcar cu un pas înaintea evoluţiei poporului român”, a adăugat Băsescu.

Nu în ultimul rând, Traian Băsescu a mai arătat că politicienii care nu vor înțelege dorințele românilor vor fi ”spulberaţi” peste câţiva ani.

”Azi politicienii trebuie să înţeleagă că românii vor în primul rând stat de drept, o justiţie în faţa căreia toţi să fie egali, vor sănătate asigurată tuturor, vor educaţie, vor autostrăzi. Politicienii care nu vor înţelege acest lucru, peste câţiva ani vor fi spulberaţi de acelaşi popor român”, a subliniat Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *