Deși au impus maltratarea legilor Justiției la foc continuu, cu largul aport al majorității parlamentare PSD-ALDE-UDMR, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu nu vor avea deloc un Crăciun lipsit de griji.
Potrivit surselor PSnews.ro, capii coaliției de guvernământ suspectează că, pe fundalul presiunilor internaționale din ce în ce mai dure (exercitate, în special, de SUA și Bruxelles, dar și de multe alte cancelarii importante în aritmetica Uniunii Europene), premierul Mihai Tudose ar putea trece în tabăra președintelui Klaus Iohannis, stopând modificarea legilor Justiției printr-o ordonanță de prorogare.
Cronica unor răfuieli intestine
Suspiciunile lui Liviu Dragnea s-au amplificat după ce premierul Tudose s-a împotrivit inițiativei ministrului Justiției, Tudorel Toader, care anunțase că Guvernul ar putea emite o ordonanță pentru modificarea Codurilor penale. Potrivit surselor PSnews.ro, Dragnea și Tăriceanu l-au ”activat” pe Toader și l-au trimis la ”supercomisia” Iordache tocmai pentru a încerca o așa-zisă legitimare guvernamentală a mutilării legilor Justiției, pe fundalul amplelor proteste ale magistraților. Faptul că Tudose nu a pregetat să-l pună la punct pe Toader a îngrijorat considerabil tandemul Dragnea-Tăriceanu, care nu deține garanția reușitei așa-zisei revoluții din Justiție, în absența unui control definitiv al pârghiilor executive. Pe de altă parte, Tudose a refuzat să susțină în mod oficial modificarea legilor Justiției și, ori de câte ori a fost chestionat de presă, a ridicat din umeri și a indicat Palatul Parlamentului.
Suspiciuni vechi
În realitate, nu este prima oară când Liviu Dragnea și apropiații săi țes scenarii în perspectiva unei eventuale ”trădări” a premierului – de altfel, de-a lungul ultimelor trei luni, această îndeletnicire a reprezentat o obsesie recurentă la vârful PSD, un scenariu similar fiind servit chiar de primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, pe grupul de whatsapp al comunicatorilor social-democrați. Odată cu refuzul lui Tudose de a lua în calcul elaborarea unei ordonanțe pentru modificarea Codurilor penale, temerile pesediste s-au înmulțit cu rapiditate. Dragnea și baronii se întreabă dacă nu cumva Tudose va schimba macazul decisiv, cu aceeași lejeritate, producând blocarea modificărilor aduse legilor Justiției. Cu atât mai mult cu cât premierul (aflat într-un război de uzură cu șeful PSD) nu dă semne de supunere, ci de răzvrătire.
Tudose îl ”lovește” pe Dragnea la Familia Regală
Cea mai recentă contră Tudose-Dragnea s-a desfășurat joi, când premierul a anunțat că nu este de acord cu beneficiile financiare pe care PSD-ALDE le-au alocat (sub egida ”instituționalizării” Casei Regale) urmașilor Majestății Sale Mihai I. Poziția categorică exprimată de premier (deși Guvernul va emite un aviz pur consultativ) subminează în mod evident autoritatea lui Liviu Dragnea, care, alături de Călin Popescu-Tăriceanu, promovează proiectul instituționalizării. În această ordine de idei, nu este deloc o coincidență că, în replică, baronul de Giurgiu – l-am numit pe controversatul Niculae Bădălău – i-a amintit lui Mihai Tudose că nu este președintele PSD. „E părerea dânsului vizavi de Guvern. Ceea ce hotărâm noi în Camera Deputaţilor şi Senat e cu totul altceva (…) Nu este președintele PSD”, a spus Bădălău, travestit în mare apărător al monarhiei românești.

Ziua si scandalul!Ziua si manipularea!Ziua si minciuna gogonata!Nu va e rusine?Nu,pt ca nu aveti asa ceva!