Skip to content
Politică

CULISE de pe frontul PSD: Firea l-a TRĂDAT pe Dragnea! Mizele CExN de la Herculane EXCLUSIV

jurnalul.ro

Amploarea dosarului „Tel Drum” cutremură PSD din temelii. Potrivit surselor PSnews.ro, războiul Dragnea-Tudose (care a mocnit constant, în spatele uşilor închise, pe fundalul mimării unui armistiţiu conjunctural) a răbufnit din nou, cu intensitate, în cursul ultimelor zile. De data aceasta însă, raportul de forţe tinde să sufere modificări majore, în condiţiile în care premierul a reuşit transferul unui susţinător cu greutate.

Concret, Liviu Dragnea şi apropiaţii săi din conducerea PSD (în special, secretarul general Marian Neacşu şi adjunctul Codrin Ştefănescu) sunt ferm convinşi că primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, a trecut definitiv în tabăra premierului Mihai Tudose.

Culisele unui „divorţ” cu scântei

Sursele citate ne-au explicat că primele suspiciuni ale lui Dragnea au apărut la deja celebra şedinţă „nucleară” organizată în urmă cu o lună, când Tudose a reuşit să le debarce pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb din Guvern, iar Gabriela Firea a fost singurul lider PSD care a rămas la dreapta premierului pe toată durata tensionatei reuniuni, în pofida numeroaselor acuzaţii care i se aduceau acestuia. Suspiciunile s-au înteţit cu rapiditatea incendiului, în momentul în care Firea s-a erijat în vârf de lance al primarilor social-democraţi nemulţumiţi de faptul că aşa-zisa „revoluţie” fiscală (pe care şi Tudose s-a străduit să o paseze Parlamentului) promovată de Dragnea & Co va prejudicia consistent bugetele locale. Şeful PSD şi apropiaţii săi au realizat că, în realitate, criticile Gabrielei Firea nu i-au fost adresate lui Tudose, care a întârziat o lună OUG de modificare a Codului Fiscal, ci chiar celor care au făcut presiuni pentru impunerea „revoluţiei”. 

Sudarea unui nou tandem

Temerile lui Dragnea s-au transformat în certitudini odată cu recenta postare a avocatului Gheorghe Piperea (un vechi prieten al Gabrielei Firea), care, din postura de consilier al premierului Tudose, i-a solicitat demisia de la cârma Camerei Deputaţilor. Potrivit aceloraşi surse, pe Dragnea îl deranjează foarte mult şi faptul că Firea şi Tudose fac presiuni în vederea găsirii unor măsuri compensatorii pentru primarii nemulţumiţi (pe care vor să le impună cu ocazia stabilirii bugetului), fiindcă e ferm convins că cei doi doresc să folosească această problemă pentru a-i coagula pe contestatarii săi.

Firea, neinteresată de trotuarul DNA

O altă supărare a lui Dragnea este că Firea nu a catadicsit să-şi facă apariţia pe trotuarul din faţa DNA, luni, cu ocazia exploziei Dosarului „Tel Drum”, deşi Marian Neacşu şi adjunctul Codrin Ştefănescu au transmis directiva ca cele mai grele nume ale partidului să îşi manifeste prin prezenţă susţinerea pentru liderul suprem. De altfel, PSnews.ro a dezvăluit, în exclusivitate, cum Neacşu şi Ştefănescu au redirecţionat numeroase tinere speranţe participante la Congresul TSD spre trotuarul DNA, instigându-i pe tineri să se opună unui aşa-numit „stat paralel”.

Bădălău şi Ţuţuianu îl preferă pe Tudose

Prin „transferul” Gabrielei Firea, influenţa taberei din jurul premierului Mihai Tudose sporeşte considerabil, mai cu seamă pe fundalul noului Dosar „Tel Drum”. Totodată, nemulţumirile baronilor Niculae Bădălău (preşedintele executiv e încă scandalizat că Dragnea l-a „lucrat” la şefia Curţii de Conturi, preferându-l pe Mihai Busuioc) şi Adrian Ţuţuianu (pe care acelaşi Dragnea l-a mazilit de la butoanele Ministerului Apărării) reprezintă un alt motiv serios de îngrijorare pentru şeful PSD. De altfel, deşi s-a prezentat luni pe trotuarul de la DNA, atitudinea rezervată afişată de Bădălău este departe de a-l satisface pe Dragnea.

Contraatacul lui Dragnea. Un exemplu de slugărnicie

Astăzi, la reuniunea conducerii PSD (convocată la Băile Herculane), Dragnea încearcă să contraatace la baionetă noul tandem Tudose-Firea, în principal prin aportul veşnicilor oameni de casă Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu, care au primit directiva să ia pulsul partidului prin solicitarea unui vot de reconfirmare a susţinerii pentru Liviu Dragnea la şefia Camerei Deputaţilor şi a PSD. Spectrul unui astfel de vot a trezit deja diverse nemulţumiri în partid, mulţi social-democraţi fiind de părere că adoptarea unei astfel de atitudini oficiale va cauza, inevitabil, imense prejudicii de imagine PSD, având în vedere prejudiciul faraonic, dar şi gravitatea acuzaţiilor etalate de procurorii DNA. Cu toate acestea, în preludiul reuniunii de la Băile Herculane, cei doi „locotenenţi” ai lui Dragnea au înroşit telefoanele liderilor din teritoriu, pentru a se asigura că iniţiativa lor va avea susţinători.

Obsesia adjunctului Ştefănescu: ameninţarea cu mega-mitingul

Potrivit surselor PSnews.ro, Codrin Ştefănescu nu se va dezice şi va supune atenţiei participanţilor de la Băile Herculane şi vechea sa obsesie: oportunitatea organizării unui miting de susţinere pentru Dragnea, doar că – la solicitarea directă a şefului PSD! – o astfel de manifestaţie ar trebui masacată sub forma unui miting de susţinerea a Guvernului Tudose. În realitate, fluturarea ameninţării unui miting „gigantic” are scopul de a mima faptul că PSD ar mai fi capabil de o demonstraţie de forţă, deşi, în fapt, partidul celor trei trandafiri este măcinat de lupte intestine şi realmente paralizat de gravitatea noilor acuzaţii ale DNA care-l vizează pe Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *