Skip to content
Politică

Cultul personalității în 2017! O șefă de la Statistică a avut tablou cu Dragnea

radioresita.ro

Conducerea Institutului Național de Statistică este formată din Tudorel Andrei, concitadin al lui Dragnea, dar și de „specialista” Elena Mihaela Iagăr, tot din Teleorman, fostă salariată la ”Alimentara” pe vremea lui Ceaușescu și cunoscută ca ”domnișoara Eli”, susține Sorin Negruți, expert al Direcției de Comunicare de la Institutul Național de Statistică (INS).

Sorin Negruți urmează să-și lanseze la Târgul Gaudeamus cartea „Angajat la stat. Disperarea sincerității”, în care a scris despre delăsarea și inerția care domină instituția publică din România. El a acordat și un amplu interviu pentru PressOne, în care au fost abordate aceleași subiecte.

Iată un fragment din cartea scrisă de Sorin Negruți:

După provizoratul doamnei Gered Beatrix, a fost numit președinte al INS teleormăneanul Tudorel Andrei, un concitadin al lui Liviu Dragnea, secretarul general al PSD (devenit ulterior șeful partidului). Odată cu Tudorel, a fost numită ca vicepreședintă tot o «specialistă» din Teleorman, Elena Mihaela Iagăr, cunoscută de colaboratorii dânsei ca «Domnișoara Eli». Fosta salariată la «Alimentara» pe vremea lui Ceaușescu (conform CV-ului oficial), devine omul doi în board-ul statisticii oficiale românești.

Prietenia dintre viitorul lider al fostului partid comunist (transformat în socialist) și domnișoara Eli nu este o speculație, dânsa fiind cea care a adus-o la cunoștință noilor colegi. Oricum, și dacă n-ar fi făcut din asta o virtute, cu toții și-ar fi dat seama zărind chipul lui Dragnea într-un tablou ce trona pe biroul ei de demnitar. Sfătuită fiind că Statistica este apolitică, și la fel trebuie să fie și dânsa, domnișoara Nuți l-a pitit cu sfințenie într-un sertar„.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *