Skip to content
Politică

Cum a ajuns UNPR să aibă influența de astăzi?

UNPR, un partid născut dintr-un grup de parlamentari plecați din PSD, a ajuns să fie astăzi unul dintre cele mai influente partide din România. În 2012 sau chiar mai înainte, nimeni nu vedea un viitor pentru UNPR, însă pe rând, progresiștii și-au adunat „forțele”, iar acum au ajuns ca de votul lor să depindă Guverne sau legi.

În 2012, toată lumea, cel puțin cei care susțineau USL, aveau impresia că UNPR va fi istorie – unii chiar își doreau acest lucru după ce timp de 3 ani au ajutat la menținerea PDL și a lui Emil Boc la guvernare. Totuși, PSD a repetat greșelile trecutului – așa cum a făcut și cu PUR sau PC, PSD s-a transformat în locomotivă către Parlament pentru gruparea condusă de Gabriel Oprea.

După ce 2012 trebuia să fie considerat anul victoriei USL împotriva PDL și a guvernelor Boc și Ungureanu, la finele acestuia un reprezentant al acestei guvernări a devenit membru cu acte al USL, via PSD – adică UNPR. Însă, nu de atunci a început să aibă influența de astăzi. Ea a fost căpătată treptat, începând cu 2013.

Principalele elemente care au contribuit la ascensiunea influenței UNPR au fost: traseismul politic și oportunitatea pe care o ofereau de a face parte din coaliția de guvernare.

Care sunt motivele care au dus la poziția UNPR de astăzi?

1. PSD nu dorea să fie un partid e traseiști, așa că toți parlamentarii și liderii locali care doreau să ajungă la guvernare îi trimitea la UNPR. După anul 2012 a apărut bătălia clasei politice împotriva traseiștilor. Toate partidele își construiseră un fel de brand de partid curat. PSD chiar a încercat să rămână imaculat din acest punct de vedere, în vreme ce PNL accepta oameni cu greutate de la vechiul PDL, personaje criticate cu doar câteva zile înainte să devină liberali.

Dacă PNL a făcut tot acest traseism pe față, PSD a încercat o nouă manevră: aceea a partidului intermediar. Bazându-se într-un mod orbește pe cuvântul dat de UNPR că vor rămâne fideli „pe viață și pe moarte” cu PSD, social-democrații au trimis toți parlamentarii, liderii locali, etc, care doreau să fie putere către UNPR. Astfel UNPR a crescut într-un mandat cât alte partide în 10 mandate.

Greșeala PSD de a încerca să fie un partid curat politic se întoarce împotriva lor. Oameni care puteau să fie ai lor cu acte în regulă sunt astăzi la comanda lui Gabriel Oprea, din cuvântul căruia nu pot ieși, deoarece daca s-ar întâmpla acest lucru foarte probabil ar fi excluși sau nu s-ar mai regăsi pe viitoarele liste.

2. UNPR a urmărit un singur lucru: consolidarea unui grup puternic în Parlament care să îi asigure că vor fi la guvernare toți cei 4 ani. UNPR în primii ani ai guvernării nu a fost interesat de promovarea unor proiecte majore, nu a fost interesat de a se face vizibil la guvernare. După 3 ani de guvernare PDL din care au făcut parte, UNPR a stat un pas în spate, văzându-și lungul nasului. Însă, cu timpul au început să devină vocali, iar momentul ruperii USL a făcut ca planul nutrit de UNPR în culisele politicii să iasă la suprafață.

În vreme ce toți erau preocupați ba cu guvernarea, ba cu diverse certuri sau proiecte politice, UNPR își creștea propriul grup parlamentar. Astfel, UNPR a ajuns să aibă al treilea grup parlamentar, după PSD și PNL.

3. PSD a crezut în UNPR așa cum a crezut în PUR sau PC de-a lungul timpului. Așa cum spuneam, PSD nu învață din greșeli – dar niciodată. Aroganța și siguranța în propriile forțe și ideea de partid suprem i-a făcut să piardă prezidențialele în 3 rânduri. De asemenea, transformarea celui mai mare partid din România în cărăuș pentru niște partide balama nu a dat niciodată efectele scontate. De fiecare dată, PSD a fost trădat – de PUR în 2005, de UNPR (grupul parlamentarilor desprinși din PSD) în 2009. La fel ca în 2005 și în 2009, PSD este acum în situația de a fi la mâna unor partide pe care le-a tras după el.

Cum va ieși PSD din această situație? Are două variante: ori tace și înghite, ori iese de la guvernare.

2 comentarii la “Cum a ajuns UNPR să aibă influența de astăzi?

  1. UNPR va putea candida singur, cu sanse de reusita in 2016? Sau va trebui iarasi tractat? Se va mai oferi PSD-ul sa faca asta?

    1. Este o intrebare pertinenta. In plus, alegerile de anul viitor nu vor mai fi uninominale, deci greu de crezut ca Oprea va mai putea intra el insusi in Parlament daca nu este tractat de vreo lista. Ori, daca nu ajunge acolo, cum va mai putea el sa stranga oastea de scursura politica, asa cum a facut pana acum, ca sa santajeze cum vrea el clasa politica ? Bineinteles, in interes national, nu altfel ! Sper ca PSD-ul sa nu-i ofere sansa asta, pentru ca nu o merita !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *