Invitat în studioul Puterea Știrilor, profesorul universitar Andrei Cornea este de părere că social-democrații vor câștiga din nou primăriile din București, în lipsa unei alianțe a opoziției PNL-PMP-USR-PLUS. „Nu știu dacă dacă va fi vreo minune în vreun sector. Poate la Sectorul 6, acolo unde Gabriel Mutu a dezamăgit pe toată lumea”, spune acesta.
Cornea este de părere că Nicușor Dan are șanse mari să obțină Primăria Capitalei, însă problema lui va veni în momentul în care va constata că, deși e primar, va avea un Consiliu divizat.
„PSD va câștiga cu siguranță toate primăriile din București. Sunt convins de acest lucru. Nu știu dacă dacă va fi vreo minune în vreun sector. Poate la Sectorul 6, acolo unde Gabriel Mutu a dezamăgit pe toată lumea. În fine, în principiu PSD va câștiga, dar problema este că dacă opoziția nu se va înțelege nu vor putea forma majorități în Consiliul General și consiliile de sectoare, iar asta chiar va fi o problemă pentru Nicușor Dan.
Nicușor Dan are bune șanse la Primăria Capitalei, dacă este sprijinit de electoratul combinat USR-PLUS-PNL, inclusiv de electoratul PMP. Însă, problema lui Nicuor Dan va veni în momentul în care va fi primar și va constata că are un Consiliu divizat, primăriile câștigate de PSD și că este efectiv blocat”, a declarat profesorul universitar Andrei Cornea, la Puterea Știrilor.
Negocierile PNL-USR-PLUS și PMP stagnează
Negocierile dintre PNL, USR-PLUS și PMP bat pasul pe loc, cu doar o lună înaintea intrării oficiale în linie dreaptă pentru alegerile locale. Cei de la USR-PLUS cer trei primării de sector, iar PMP una, astfel că PNL-ului i-ar mai rămâne doar două primării de sector și Primăria Capitalei, lucru cu care liberalii nu sunt de acord. De altfel, invitat în studioul Puterea Știrilor, Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a criticat faptul că USR-PLUS și-a anunțat candidații de sectoare înainte ca negocierile cu PNL și PMP să se încheie.
De cealaltă parte, anumiți candidați ai liberalilor, precum Dan Cristian Popescu sau Dan Croitoru, nu sunt agreați de celelalte partide, invocându-se probleme de integritate. De asemenea, o altă candidatură de care Alianța nu vrea să audă este cea a lui Mihail Neamțu la Primăria Sectorului 3, din partea PMP.
***
Andrei Cornea predă filosofia politică la Universitatea București, departamentul de studii europene. Principalele cărți publicate: Scriere şi oralitate în cultura antică, Cartea Românească, 1988; Turnirul khazar. Împotriva relativismului postmodern, Nemira, 1997, Polirom, 2003; O istorie a nefiinţei în filosofia greacă, Humanitas, 2010; Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății, Humanitas, 2014. Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia (roman istoric), Humanitas, București, 2015; Lanțul de aur (roman istoric), Humanitas, București, 2017; Amintiri din epoca lui Bibi (roman), Humanitas, 2019. A tradus din Platon, Aristotel, Epicur, Plotin.
