Un bulgar a fost prins copiind date de pe carduri bancare cu ajutorul unor dispozitive pe care le instala pe bancomate, în Bucureşti şi Braşov, fiind reţinut de procurorii DIICOT, potrivit Antena 3.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au surprins în flagrant, sâmbătă, pe cetăţeanul bulgar R.K., în vârstă de 40 de ani, în timp ce monta/demonta mai multe dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare (tip skimming), la un ATM aparţinând unei bănci din zona Gării de Nord.
În urma percheziţiei corporale efectuate asupra acestuia, au fost identificate mai multe dispozitive electronice, destinate copierii datelor cardurilor bancare.
Bărbatul este suspectat că, în perioada martie-aprilie 2015, a instalat dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare la şase bancomate aparţinând mai multor bănci situate în Bucureşti şi Braşov, iar ulterior a demontat şi ridicat instrumentele respective împreună cu datele conţinute de acestea.
Sursa foto: pakistantoday.com.pk
