O vilă, un apartament și un teren au dispărut din declarațiile de avere ale directorului Lucian Călmuș, de la Direcția Venituri și Încasări Comerciale din cadrul CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere). Anomaliile nu se opresc aici: după ce și-a plătit două credite, s-a trezit cu peste 31.000 de euro într-un cont. Dar și acești bani au dispărut ulterior. În locul lor au apărut alte datorii.
Cu sau fără legătură cu cele de mai sus, Lucian Călmuș insistă acum ca CNAIR să facă o achiziție majoră de sisteme de măsurare automată a dimensiunilor vehiculelor rutiere pentru Agențiile de Control și Încasare din toate punctele de trecere a frontierelor românești, scrie defapt.ro.
În toamna anului trecut s-a cumpărat același tip de sisteme pentru Agenția de Control și Încasare Calafat de la firma Vestra Industry, controlată de afaceristul Valeriu Iftime, finanțatorul echipei de fotbal Botoșani. Promotorul acestei achiziții a fost tot directorul Lucian Călmuș.
Sistemele directorului Călmuș
Lucian Călmuș lucrează de peste 20 de ani în CNAIR. A început de jos, ca economist, dar în anul 2019 a fost numit Director al Direcției Venituri și Încasări Comerciale. Din această postură coordonează Agențiile de Control și Încasare (ACI) amplasate în toate punctele de trecere a frontierelor românești. În toamna anului trecut, a solicitat ca ACI Calafat să fie dotată cu „sisteme de măsurare automată a dimensiunilor vehiculelor rutiere”.
Conducerea CNAIR s-a conformat și a decis organizarea unei licitații în acest sens. În octombrie 2021, CNAIR a anunțat că a cumpărat sistemul solicitat de Călmuș de la firma Vestra Industry cu suma de 787.000 lei, echivalentul a 157.400 euro. Acest sistem amplasat la ACI Calafat măsoară lungimea, lățimea și înălțimea camioanelor, iar în urma măsurătorilor sunt stabilite taxele de drum pentru vehiculele respective. Până atunci, vehiculele de transport mărfuri care intrau în țară erau măsurate manual cu ruleta.
Directorul Lucian Călmuș a făcut în ultima perioadă diligențe pentru a se cumpăra același tip de sisteme pentru majoritatea agențiilor din țară. O achiziție majoră cu un câștigător dinainte știut.
Vestra, preferată și de ACI Ilfov
Firma Vestra Industry, parte a grupului Elsaco Botoșani, este deținută de Valeriu Iftime în proporție de 40%. Restul părților sociale sunt deținute în mod egal de Doru Popa, Ovidiu Jitaru și Petru Parfenov. Valeriu Iftime este cunoscut publicului larg datorită implicării sale în finanțarea clubului de fotbal Botoșani. Dar a finanțat și partidele politice. De exemplu, a sponsorizat Partidul Național Liberal cu suma de 5.000 de lei în noiembrie 2007. Banii au fost plătiți din conturile firmei Elsaco Electronic, o altă firmă din grup.
Începând cu ianuarie 2019, societatea Vestra Industry a câștigat nu mai puțin de o sută de contracte publice. Valoarea cumulată a acestora se învârte în jurul sumei de 50 de milioane de euro. Unele dintre cele mai bănoase contracte au fost semnate cu compania Apă – Canal Ilfov. De exemplu, în februarie 2021 s-a semnat un acord-cadru în cuantum de 35 de milioane lei. Cu un an înainte s-a semnat un alt contract, în valoare de peste zece milioane lei. Acționarul majoritar al operatorului regional al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din județul Ilfov este Consiliul Județean Ilfov, condus de liberalul Thuma Hubert.
Soția lui Călmuș, angajată la o firmă care a vândut soft-uri la CNAIR
Diana Călmuș, soția directorului Lucian Călmuș, lucrează pentru firma Mida Soft Business, care la rândul ei a avut două contracte cu CNAIR. În aprilie 2019, CNAIR a cumpărat licențe software în valoare de peste 400.000 de euro. Direcția Regională Drumuri și Poduri Constanța, din subordinea CNAIR, i-a atribuit un contract-cadru în valoarea de 127.000 de euro pentru achiziția de cartușe pentru imprimantă.
Firma Mida Soft Business este deținută de în mod egal de Florentina și Dumitru Daniel Moruz. În ultimii trei ani, Mida Soft Business a câștigat peste 367 de contracte publice, conform informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. În anul fiscal 2021, Mida Soft Business a avut o cifră de afaceri de peste 83,5 milioane lei și un profit de peste cinci milioane de lei.
Familia Moruz deține prin intermediul societății lor controlul asupra unei alte firme, Else Digital Solutions, dar sunt și asociați minoritari în Evolution Prest Systems. Cea din urmă firmă deține platforma evoMag și este controlată de Pătrașcu Mihai Ispas.
Întregul articol poate fi citit aici
