Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a transmis duminică o clarificare cu privire la „gafa” pe care ar fi făcut-o atunci când l-a confundat pe Hamlet cu Shakespeare. Acesta a subliniat că nu a fost vorba decât de o greşeală comisă pe fondul oboselii şi a ţinut să precizeze că s-a corectat imediat. Clipul iniţial a fost difuzat de Realitatea.net, care a realizat un scurt interviu cu Vulpescu. Spre deosebire de înregistrarea publicată de ministru astăzi, videoul editat şi publicat de Realitatea.net nu include şi partea în care Vulpescu se corectează.
„Dreptul la adevăr.
Acesta nu este un drept la replică. Deşi mi s-a reproşat că nu am uzat de acest drept, după mizerabila manipulare de presă din care rezultă că eu aş fi spus «Hamlet, unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat umanitatea». Este doar un drept la adevăr.
Sunt dezamăgit să văd că unele persoane sunt mai interesate de faptul că (pe fondul oboselii şi gândindu-mă la piesa lui Shakespeare) l-am alăturat pe Hamlet lui Cervantes, corectându-mă însă imediat, cum rezultă şi din înregistrarea «incidentului», pe care o postez în totalitate, pentru a judeca singuri despre ce a fost vorba (min. 00 :31). Faptul că am anunţat, în aceeaşi declaraţie, reducerea TVR pentru cărţi, o măsură care va ajuta cu adevărat domeniul culturii – inclusiv pe cititorii lui Shakespeare, care, văd cu bucurie, sunt foarte mulţi -, a fost irelevant pentru acestea. Din nefericire, veştile bune nu atrag.
Ironia este că singur le-am indicat eroarea mea jurnaliştilor şi am rectificat imediat, dar, din păcate, această parte a fost tăiată la montaj. Regret să constat că tabloidizarea a ucis onestitatea profesională şi respectul pe care ni-l datorăm unii altora. Ura, linşajul mediatic, abordarea conflictuală a oricărui eveniment şi a oricărei probleme ucid dialogul, fac imposibile soluţiile care cer consens şi întreţin o stare de încordare în societate. Nu suntem perfecţi, greşim şi, dacă ne respectăm între noi, ne asumăm civilizat greşelile.
Am fost conştient că pot deveni o ţintă pentru unii în momentul în care am acceptat să fac parte din Guvern, dar nu credeam că lucrurile pot merge atât de departe. Mi-am propus o serie de obiective, pe care le consider importante pentru a face din cultură un domeniu cu adevărat prioritar pentru guvernare, iar astfel de «incidentei» nu mă vor întoarce din drum. Le mulţumesc celor care m-au susţinut şi mă susţin. Solidaritatea lor este importantă pentru mine, ca om, nu ca demnitar.” scrie Vulpescu pe o reţea de socializare.
