Skip to content
Politică

Cum explică Parlamentul problemele tehnice din timpul discursului ținut de Zelenski: A fost o ”modificare de parametru”

Inquam Photos / Octav Ganea

Alexandru Tănase, directorul Departamentului Tehnic din Parlamentul României, a oferit explicații pentru incidentul jenant de aseară, când discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost întrerupt de o serie de probleme tehnice.

După ce a apărut în ecrane şi a început să vorbească, preşedintele Ucrainei nu s-a auzit deloc. Ulterior a început să se şi vadă prost. În cele din urmă a început să se audă, dar fără traducere. Într-un final, a început să se audă și traducerea.

Directorul Departamentului Tehnic din Parlamentul României a declarat că a existat o „modificare de parametru” făcută chiar înaintea discursului președintelui ucrainean, care ar fi dat peste cap intervenția acestuia.

„Traducătorul este cel folosit și de ambasada Ucrainei. A avut discursul președintelui cu două ore înainte. În momentul în care acea modificare de parametru s-a făcut în cadrul sistemului de transmisie practic vocea președintelui s-a suprapus peste canalul de traducere.

Practic problema nu a fost din partea traducătorului. Asta a fost configurația sistemului în momentul în care a început ședința. Asta a fost materialul pe care îl primeam.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *