Cum îşi construieşte dictatura preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, prin giganticul aparat de propagandă finanţat de către stat. România este una dintre ţintele acestui aparat.
Într-un amplu articol publicat, recent, de site-ul revistasinteza.ro (şi intitulat „Rusia lui Putin sau statul hologramă”), sunt analizate diversele strategii imperialiste ale lui Putin, mesajele trimise atât în ţară, cât şi în străinătate, precum şi canalele aferente acestor mesaje.
Astfel, autorul identifică patru „zone” sau „priorităţi” strategice, ordonate de la „0” la „3”, în ordinea descrescătoare a importanţei lor: propaganda internă, Comunitatea Statelor Independente (CSI, alcătuită din 9 dintre cele 15 foste republici sovietice), Occidentul şi, nu în ultimul rând, Europa Centrală şi de Sud-Est.
În România – susţine istoricul Cosmin Popa, cel care semnează materialul –, propaganda putinistă insistă pe riscurile generate de scutul antirachetă şi pe vulnerabilitatea armatei noastre în faţa unei posibile invazii ruseşti. Altă temă majoră de influenţă rusească este cea ecologistă, cu accent pe exploatarea gazelor de şist. De asemenea, sunt exploatate alarmist presupuse tensiuni etnice româno-maghiare din Transilvania.
„Fosta Europă Orientală este zona în care propaganda rusă nu este constantă – intră în acțiune în funcție de momentul politic. Și aici mesajele sunt distribuite în funcție de tiparele civilizaționale și de istoria țărilor vizate. Scopul urmărit de propaganda moscovită este să împiedice formarea unei comunități reale a „Noii Europe”. Astfel, diferendele dintre țările zonei sunt periodic amintite și „analizate” de politicieni, jurnaliști și istorici ruși din aparatul de propagandă.
Cehia, Slovacia, Bulgaria și Ungaria, în mod tradițional, sunt societăți permeabile la mesajele propagandei ruse, care le exploatează cu osârdie reflexele culturale. În cazul țărilor slave, media rusești caută să potențeze solidaritatea panslavă și să alimenteze complexele antioccidentale, în special din Cehia și Bulgaria. Manifestațiile cu rol de comemorare a evenimentelor istorice, organizate de reprezentanții Moscovei, sunt de obicei bine prizate. În plan politic, mesajul propagandei ruse este că astfel de țări trebuie să constituie o punte între Rusia și Occident, fiind în postura de a beneficia de avantajele ambelor părți. Refuzul inițial al Cehiei de a găzdui elemente ale scutului antirachetă, pe motiv că Praga și-ar încorda inutil relațiile cu Moscova, arată că propaganda rusă se bucură de condiții propice de acțiune. Pe lângă tradiționalul „complex munchenez” al cehilor, un rol important îl joacă și investițiile masive rusești în această țară.
Apropierea Ungariei de Rusia este un fenomen de dată recentă, legat de deteriorarea imaginii internaționale a regimului Orban. Chiar și așa, propaganda rusă, oficială și neoficială, foloseșe Ungaria pe post de exemplu al „dictatului occidental” în materie de politică internă. Inflexibilul Orban este prezenat ca o „victimă” a politicii sale de independență, căreia i se opun, în principal, Statele Unite. Accesele dictatoriale ale liderului ungar, cu care, fără îndoială, Putin se simte solidar, sunt prezentate de propaganda rusă drept dovezi de pragmatism și viziune politică. Recompensa pentru „Minirusia” de la Vestul României, pe lângă o serie de credite guvernamentale și investiți particulare, este susținerea, deschisă sau implicită, a „depturilor istorice” ale Ungariei, precum și vehicularea periodică a unor dezinformări care acreditează ideea unor „tensiuni interetnice” în Transilvania.
În privința Poloniei și României, lucrurile stau cu totul altfel. Principala țintă în regiune este Polonia, țară față de care Rusia a dezvoltat o adevărată obsesie. Declarațiile liderilor polonezi sunt răstălmăcite, altele de-a dreptul născocite, cum a fost și cazul unei dezinformări care a lansat ideea că președinele Poloniei, Andrei Duda, ar fi cerut Ucrainei „să se pregătească pentru a înapoia pământurile poloneze”. Ambele țări poartă etichete precum „cerberii” sau „coloniile” SUA în zona lor, insistându-se asupra vulnerabilității pe care ar prezenta-o în fața puterii militare ruse. După începera lucrărilor de amplasare a scutului antirachetă în România, în rubricile sau emisiunile de profil din presa rusă au început să apară „analize” care aproximau în minute cât poate rezista Armata României în fața celei ruse sau în cât timp și cu ce efecte poate fi lovit Bucureștiul de către rachetele ruse. Nici celelalte capitale din „Noua Europă” nu au fost ocolite de belicoasele exerciții de imaginație ale presei comandate de Kremlin. În preajma zilei de 9 mai a acestui an, Rossia 1 a difuzat un „pamflet” în care arăta că întreaga „Europă Orientală” poate fi ocupată în câteva zile. Ca si în cazul fostelor republici, obiectivul este inocularea ideii unei superiorități militare zdrobitoare a Rusiei, care să determine cetățenii acestor țări să ceară guvernelor lor politici externe „echilibrate”.
În România și Polonia, ONG-urile din orbita moscovită sunt extrem de active și în dezbaterile cu tentă ecologică. După declanșarea „revoluției gazelor de șist” în SUA, presa rusă a început să publice constant sudii „întocmite” de organizații și institute din Rusia, în care erau subliniate „efectele ecologice devastatoare” ale exploatării unor astfel de zăcăminte, în comparație cu exploatarea tradițională, practicată intens de Gazprom și de către celelalte companii ruse. Dezastrul ecologic din Siberia și regiunea Munților Ural, unde se află marile zăcăminte de gaz exploatate din timpul Uniunii Sovietice, arată că urmările exploatărilor tradiționale sunt verificabile în teren, trecând cu mult de nivelul studiilor teoretice”, scrie Cosmin Popa.
Textul integral îl puteţi citi aici.
