Skip to content
Politică

Cum își motivează un deputat înscrierea în UNPR

Deputat care a fost, până la oficializarea PMP, în rândurile PNL, partid care l-a și propulsat în funcția de ministru al comunicațiilor în guvernul Boc, a luat decizia de a se înscrie în UNPR.

Astfel, deputatul de Bacău Valerian Vreme a declarat, luni, că a decis să „dezerteze” din PMP.

În același timp, acesta a precizat că a optat pentru UNPR „pentru a face echipă cu primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină”, susținut în alegeri de partidul lui Gabriel Oprea, informează Agerpres.

„Am mai multe proiecte cu primarul municipiului Onești, între care și unul aflat în derulare, cel privind înfrățirea cu un oraș din Republica Moldova. Vreau să devin mai eficient pentru comunitatea locală din Onești. De altfel, este de notorietate colaborarea mea cu primarul Neghină de-a lungul ultimilor ani în realizarea de obiective comune. Înscrierea mea în UNPR nu face altceva decât să oficializeze o relație de susținere în beneficiul administrației locale, implicit a populației din zona Onești, unde am fost ales deputat”, a declarat Valerian Vreme pentru Agerpres.

Sursă foto informatorulmoldovei.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *