Skip to content
Politică

Cum l-a fentat Iohannis pe Antonescu după europarlamentare în privința demisiei?

În 2014, după alegerile europarlamentare, conducerea PNL de la acea vreme – reprezentată de Crin Antonescu și Klaus Iohannis – a decis să își asume rezultatul de sub 20% înregistrat. Numai că doar unul dintre cei doi și-a respectat promisiunea și a demisionat. Celălalt, Klaus Iohannis, a mers mai departe, părând că l-a fentat pe Antonescu cu scopul de a-i lua funcția de președinte.

Întrebat în emisiunea Lumini și Umbre de la B1 dacă a fost păcălit Antonescu de către Iohannis, Ludovic Orban a spus că „Nu”. Totuși, liderul liberal a declarat că „este adevărat că Iohannis și-a dat demisia înaintea lui Antonescu dar nu a făcut-o publică, numai a transmis-o la partid”.

„După părerea mea, domnul Iohannis chiar a vrut să se retragă când a prezentat demisia, simțindu-se coresponsabil, alături de Antonescu, pentru neatingerea obiectivului electoral stabilit”, a mai spus Orban.

Sursa foto: agerpres

1 comentariu la “Cum l-a fentat Iohannis pe Antonescu după europarlamentare în privința demisiei?

  1. Sa fie el atat de abil? N-as crede ca malacul asta este in stare de astfel de fineturi politice. A fost invatat de altii (!) cu minte sclipitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *