PNL a depus o moțiune simplă la Senat prin care cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea. Liderul UNPR se pregătește să se apere, deși liberalii par dispuși să facă tot efortul pentru a dezbate moțiunea.
Vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a declarat că partidele din coaliție încearcă să-l salveze pe Oprea.
„Cei de la UNPR si PSD doresc scoaterea moțiunii de pe ordinea de zi, complet. Vor face tot ce pot ca sa nu se discute, iar noi vom face tot ce putem ca sa se discute. ”, a declarat liberalul.
