Vocea României se aude și contează la Bruxelles. În acest context, Horia Blidaru a explicat principalele mexanisme decizionale de la nivelul Uniunii Europene, evidențiind felul în care deciziile luate la vârful UE se resfrâng la nivelul țării noastre. Totodată, expertul europarlamentar a subliniat modul în care este văzută țara noastră în cadrul statelor membre.
Horia Blidaru, faci parte dintre observatorii care reușesc să privească atent și analitic evoluțiile noastre ca țară, în context european. A rămas România o țară pro-europeană sau se constată o creștere a euroscepticismului?
Horia Blidaru: Noi, românii, suntem pro-europeni, după cum o arată toate sondajele. Dar suntem și cei mai credincioși din UE și asta nu face din România o țară mai neprihănită decât altele. Aș zice că ne raportăm la Bruxelles ca la biserică: ne închinăm, apoi ne vedem de ale noastre. Relația românului cu biserica mi se pare simptomatică pentru ipocrizia care ne caracterizează o parte din societate: câți români nu văd, de fapt, în unele păcate o abilitate? Așa și cu Europa: suntem pro-europeni, deci să facă bine să ne dea mai repede și mai mulți bani, dar în rest să ne cam lase în pace cu regulile, standardizările și, în general, fixismele ei.
Această atitudine nu are legătură nici cu euroscepticismul, nici cu euroentuziasmul – cele două tendințe care ordonează poziționarea cetățenilor UE față de proiectul european. Mai degrabă, cred că e vorba de demitizarea apartenenței la Uniune. S-a produs o dezvrăjire în acești ani, o trezire la realitate: românii au înțeles că aderarea la UE nu produce minuni. Așa că unii cred că ne putem permite încercarea de a fenta Europa, fără să băgăm de seamă cât de păgubos e.
Pentru că Europa creează oportunități. Spre exemplu, oportunități de muncă în afara țării – un sfert dintre compatrioții noștri au valorificat șansa salvării individuale. Reversul acestei hemoragii de creiere și brațe de muncă pe principiul ”scapă cine poate” este dezechilibrul demografic care se resimte deja și care ne va afecta pe termen lung. De asemenea, statutul de țară membră a însemnat o dezvoltare economică și o modernizare a societății, chiar dacă nu în ritmul dorit sau, din păcate, în ritmul în care am fi putut avansa. Produsul intern brut s-a dublat, în ciuda crizei economice, iar puterea de cumpărare a crescut, s-au ameliorat indicatorii de sărăcie și excluziune socială și practicile europene s-au extins în diverse sfere ale vieții cotidiene.
Sigur că mai sunt multe de făcut: investițiile străine nu sunt pe măsura potențialului național, absorbția fondurilor europene, deși suntem pe un plus de 30 de miliarde, lasă mult de dorit încă, infrastructura de transport rămâne într-o stare jalnică și, nu în ultimul rând, România are o dificultate serioasă să devină o prezență activă în proiectele strategice europene.
Ai fost, în ultimii zece ani, expert europarlamentar la Bruxelles. Cum se vede România dinspre Europa și cum ți se pare că se vede Europa din România, la nivelul anului 2018?
Europa se uită cu reținere la noi, cu precauția de rigoare în fața unor oameni imprevizibili, și cu temeri privind capacitatea România de a îndeplini cum trebuie președinția Consiliului UE de anul viitor. Iar noi, românii, nu știm încă de unde să apucăm Europa – nu i-am dibuit instrucțiunile de utilizare, n-am avut timp și chef să le aprofundăm, pentru că mereu am avut niște false urgențe interne.
Sondajele indică un suport masiv al românilor pentru apartenența la UE, dar și o nemulțumire în creștere față de statutul periferic al țării noastre în Uniune. Dacă se va pune în practică ideea Europei cu două viteze, și spre asta se tinde, acest statut periferic va fi oficializat. Dar trebuie să admitem că avem locul pe care ni-l asigurăm: atât am putut deocamdată. Am arătat că merităm un loc mai în față? Avem vreo contribuție la discuțiile privind marile teme de pe agenda europeană? Avem vreun rol în asigurarea echilibrului politic european? Prin circul intern și prin talentul de a fi periodic o țară-problemă ne subminăm singuri credibilitatea.
Sigur, am învățat pe pielea noastră, în cei 11 ani și jumătate de la aderare, că Uniunea Europeană nu ne face școli decente și performante, nu ne renovează și civilizează spitalele, nu ne construiește autostrăzi, nu ne dă fonduri pentru clientela politică. Vasăzică nu e așa cum credeam la nivel de masă – și naivitatea e explicabilă, pentru că nu a existat un efort statal de informare pre-aderare a cetățenilor – ce înseamnă să fii în UE, care ne sunt drepturile și obligațiile? –, după cum nu a existat și nu există un efort de formare de specialiști în zona guvernamentală pentru a gestiona condiția de stat membru – ce avem de făcut în UE? Și asta se resimte cel mai vizibil în pierderea de fonduri structurale.
În mod regretabil, am avut și avem guvernanți și politicieni complet dezinteresați de miza europeană. Ne conduc oameni fără orizont european și asta privează România de un destin european. Dar nu avem dreptul să ne resemnăm.
Citiți mai multe AICI
