Ideea de a transforma câteva ministere în agenții nu e nouă. Marcel Ciolacu spunea de ceva vreme că guvernul său va fi mai suplu, în demersul său de a face economii de la bugetul de stat. Într-adevăr, pe lista lui Ciolacu nu se mai regăsesc acum două ministere: Ministerul Sportului și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
Ministerul Sportului a devenit o agenție din cadrul ministerului condus de Gabriela Firea, care chiar așa se va numi: Ministerul Familiei, Tineretului, Sportului și Egalității de Șanse.
În privința fostului Minister al Antreprenoriatului și Turismului, l-am întrebat pe ministrul Daniel Cadariu cum crede că se vor face aceste economii în cazul acestei entități:
„Când se contopesc două ministere, specialitatea n-ai cum s-o reduci. Cum ar fi în cazul nostru, la noi au mai rămas IMM-urile, Antreprenoriatul și Turismul. Și acolo (la fostul Minister al IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului, n.red.) sunt câteva direcții pentru specialitatea asta. Ce s-ar putea comasa și eventual, să reduci, sunt contabili, juriști, resurse umane… dar este o chestiune de opțiune. Însă stau și mă gândesc în situația noastră, în fond, în momentul când s-a împărțit, nu s-a mai mărit numărul de personal. Nici nouă, nici la Economie. Au rămas cu aceeași schemă. Nu știu ce are Ciolacu în vedere și cum vor privi această problemă a economiilor. Reducerile (de cheltuieli n.red.) prin reducere de personal nu le prevăd fezabile, mai ales că, cel puțin în cazul ministerului nostru, sunt zeci de posturi încă neocupate”, a declarat Cadariu pentru PS News.
Comasarea portofoliilor ministeriale, o propunere PSD
PSD a propus în coaliție, prin vocea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, reducerea numărului de ministere, prin comasare.
„Susţin o reducere a numărului de ministere. (…) Nu văd de ce am avea un minister al Antreprenoriatului, Turismului, când poate funcţiona foarte bine aşa cum a funcţionat în Ministerul Economiei. De asemenea, mi se pare foarte mult să existe un minister separat Familie, Tineret, poate exista Familie Tineret şi Sport. Îmi voi susţine punctul acesta de vedere zilele următoare la posibilele negocieri”, a declarat Sorin Grindeanu.
“Eu cred că odată cu noul guvern trebuie să fie mai puţine ministere, nu doar secretari de stat. Ăsta este un lucru pe care i l-am spus şi lui Marcel Ciolacu, şi lui Nicolae Ciucă, şi lui Kelemen Hunor. Este punctul meu de vedere că sunt prea multe ministere, nu doar secretari de stat. Şi dacă tot vrem să începem să facem ceva, dincolo de reducerea numărului de secretari de stat, trebuie redus şi numărul de ministere. E punctul meu de vedere şi îl spun public, l-am spus şi colegilor mei. Nu cred că sunt singurul care crede acest lucru. Pot să dau exemple, dar s-ar supăra colegi de ai mei din Guvern dacă aş da un exemplu sau altul acuma de cum s-ar putea comasa anumite ministere, dar e absolut necesar, fără niciun fel de discuţii. Şi nu doar secretari de stat. Subliniez, trebuie să se comaseze ministere, să fie mai puţine”, a afirmat Sorin Grindeanu, citat de news.ro.
