Cum vede economia de criză un ministru din cabinetul condus de către Dacian Cioloş. Cine trebuie să aibă de suferit, în opinia guvernantului.
Într-un status publicat, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, spune că directorii și consilierii lor din companiile de stat aflate în insolvență sau care înregistrează pierderi foarte mari trebuie să își reducă salariile.
„În întreprinderile care trec prin perioade dificile (insolvență, pierderi financiare mari), primii care trebuie să-și reducă salariile, să renunțe la avantaje financiare, sunt directorii și consilierii acestora. Ne-am obișnuit să încărcăm schemele de conducere cu adjuncți și consilieri.
Celor care se concentrează să-și aprobe cumparare de mașini scumpe, sponsorizări fără rost în timp ce întreprinderea trimite oameni în șomaj, le atrag atenția că așa ceva nu vom tolera” este mesajul ministrului Grigorescu.
Amintim că, luna trecută, demnitarul şi-a trimis corpul de control la Complexul Energetic Hunedoara, având suspiciunea că acolo au fost acordate prime pentru cei din conducerea companiei înainte de intrarea în insolvență.
