Skip to content
Politică

Cum vor petrece arestaţii din „Beciul Domnesc” sărbătorile pascale

Arestul Central al Capitalei s-a umplut de personaje cu nume sonore care vor petrece sărbătorile pascale în spatele gratiilor.

În prezent, în „Beciul Domnesc”, se află în arest preventiv mai mulţi politicieni, precum foştii miniştri Elena Udrea, Darius Vâlcov, Theodor Nicolescu, dar şi primarii suspendaţi Radu Mazăre, Marian Vanghelie şi Gheorghe Ştefan. Tot în arest preventiv este şi Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, dar şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja.

Fosta șefă a DIICOT și omul de afaceri Ioan Niculae se află închiși, în schimb, în Penitenciarul Rahova, respectiv Penitenciarul Târgșor.

Dacă altădată cei aflaţi acum la „beciul domnesc” îşi permiteau concedii scumpe în străinătate şi mese îmbelşugate, de dată această reţeta va fi mult mai săracă.

Arestaţii de lux nu vor primi din partea autorităţilor nici friptură de miel, nici cozonac şi nici ouă roşii, ci vor trebui să se mulţumească cu meniul standard din arest, iar familiile vor fi cele care vor pune la pachet produsele tradiţionale, potrivit Adevărul.

Cei aflați în Arestul Capitalei nu vor putea merge la biserică pentru a participa la slujba de Înviere sau la cea din prima zi de Paşte, însă, cu toate acestea, Elena Udrea, Radu Mazăre sau Darius Vâlcov vor avea ocazia să participe la slujba de Înviere, pentru că sediul arestului se află la câteva străzi de Patriarhie, iar noaptea, când e linişte, deţinuţii pot auzi celebrul îndemn „Veniţi să luaţi Lumină!”. În schimb, aceştia nu vor avea voie să aprindă o lumânare, pentru că acest lucru este cu desăvârşire interzis.

Potrivit unor surse citate de Adevărul, în ziua de Paşte nu se vor organiza evenimente speciale şi nici nu vor avea loc activităţi deosebite. Dar pentru că suntem în Săptămâna Patimilor, arestaţii vor avea ocazia să-şi mărturisească păcatele, măcar în faţa preotului. Un om al Domnului va vizita arestul preventiv, iar cei care doresc pot să se spovedească. Pentru a putea însă să-şi uşureze sufletul în faţa preotului, potrivit regulamentului arestului, cei încarceraţi trebuie să facă o cerere în acest sens.

Spre deosebire de arestaţii preventiv, condamnaţii definitiv vor avea parte de un program special şi chiar vor putea merge la biserică, dacă doresc. Mai mult, ei pot avea şansa să se spovedească, dar şi să fie vizitaţi de familie, la fel ca într-o zi normală de program.

Surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au precizat că, în aceste zile, deţinuţii au activităţi moral religioase, sunt vizitaţi de familie sau de ONG-uri, informează Adevărul.

În privinţa programul de vizite, acestea se fac în regim normal, ba chiar mai poate fi prelungit pentru ca toţi deţinuţii să se întâlnească cu cei dragi. Mai mult, aceştia pot primi un supliment de pachet, la fel de greu ca cel pe care îl pot primit lunar, în care să fie 10 kilograme de alimente, 6 kilograme de suc şi apă, fructe legume, dar şi produse tradiţionale precum cozonac, friptură de miel, pască, etc.

Astfel, îşi vor petrece Paştele privaţi de libertate Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Monica Iacob Ridzi, Gheorghe Bunea Stancu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, dar şi Ioan Niculae, cel mai bogat român. Tot într-un penitenciar îşi va petrece sărbătorile de Paşte şi Alina Bica, fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate Organizată şi Terorism , care, deşi se află în arest preventiv, a fost transferată din Arestul Central în Penitenciarul Târgşor, informează Adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *