Curtea Constituţională este aşteptată să se pronunţe miercuri în legătură cu sesizare preşedintelui Klaus Iohannis vizând modificările Legii de organizare a Avocatului Poporului, care instituie pensie specială pentru deţinătorii acestei funcţii.
Sesizarea vizează atât modul în care a fost instituită pensia specială pentru deţinătorii funcţiei de Avocat al Poporului, precum şi procedura parlamentară de aprobare a legii, scrie news.ro.
Obiecţia de neconstituţionalitate a fost dezbătută în 23 ianuarie, însă Curtea a amânat pronunţarea pentru 30 ianuarie întrucât a apreciat că mai are nevoie de timp.
„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului a fost transmisă de Parlament spre promulgare Preşedintelui României în de data de 24 octombrie 2018. Apreciem că această lege a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 75 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 61 alin. (2), precum şi cu cele ale art. 147 alin. (4), iar prin conţinutul său, actul normativ are prevederi care sunt contrare dispoziţiilor constituţionale consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), precum şi prin art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1)”, conform preşedintelui.
