Skip to content
Politică

Curtea de Apel a decis! Cât timp va sta Horia Uioreanu în spatele gratiilor

www.ziardecluj.ro

Fostul lider liberal Horia Uioreanu a primit o veste grea, întrucât Curtea de Apel Cluj a luat o decizie în privința dosarului său de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.

Mai exact, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj ar urma să petreacă în spatele gratiilor 6 ani şi 4 luni, cu două luni mai puțin decât îi fusese dat de către Tribunal, relatează B1.ro. Potrivit procurorilor anticorupție, Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 – martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”.

De asemena, în rechizitoriu se arată că liberalul, în calitate de președinte al CJ Cluj, “a pretins de la Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *