Skip to content
Politică

Cuțitul la os: Bodog cere ședință de urgență cu omologii din UE privind medicamentele

ebihoreanul.ro

Lui Florian Bodog i-a ajuns cuțitul la os: ministrul român al Sănătății cere ședință de urgență cu omologii din Uniunea Europeană în legătură cu medicamentele.

Oficialul de la București a transmis la finalul săptămânii trecute o scrisoare omologului său din Estonia, cerând convocarea de urgenţă a Consiliului de Miniştri ai Sănătăţii, pentru a identifica şi aplica soluţii care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente.

„Ca urmare a semnalelor de alarmă legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piaţa românească, ministrul Sănătăţii, prof.dr. Florian Bodog, a transmis la finalul săptămânii trecute o scrisoare omologului său din Estonia, cerând convocarea de urgenţă a Consiliului de Miniştri ai Sănătăţii pentru a identifica şi aplica soluţiile care să conducă la eliminarea exportului paralel de medicamente. Începând cu data de 1 iulie, Estonia deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, remis marţi Mediafax.

În acest an, Ministerul Sănătăţii a blocat exportul de vaccinuri şi de mai multe medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate.

„Este nevoie de o schimbare fundamentală a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel încât interesul pacienţilor şi drepturile lor să primeze cu adevărat în faţa intereselor comerciale. România susţine cu toată fermitatea, prin reprezentanţii săi, modificarea substanţială a reglementărilor europene din domeniul medicamentelor. În prezent, fenomenul exportului paralel este legal, fiind subsumat principiului de liberă circulaţie a mărfurilor în spaţiul comunitar, dar efectele sale pun în pericol accesul cetăţenilor la medicamentele de care au nevoie”, mai transmite Ministerul Sănătăţii.

1 comentariu la “Cuțitul la os: Bodog cere ședință de urgență cu omologii din UE privind medicamentele

  1. seamana cu scrisoarea deschisa a lui Irimia catre Merkel, care n-a avut nici un efect. sunt curios daca o sa fie propusa vreo solutie. nu zic de exportul paralel, ca nu ma pricep prea bine, am asa vaga impresie ca e doar ceva la care sa ne gandim, pentru ca vreo solutie pentru criza medicamentelor nu vad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *