Un cutremur s-a produs miercuri în Vrancea, fiind al doilea din ultimele două zile.
Seismul cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter a avut loc la ora 15:43 în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 140,3 kilometri, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de News.ro.
Cele mai apropiate localităţi de epicentrul seismului sunt Nehoiu (29 de kilometri), Covasna (36 de kilometri), Întorsura Buzăului (46 de kilometri), Târgu Secuiesc (49 km) și Slănic-Moldova (56 km).
Alt cutremur, cu magnitudinea 4,1, a avut loc marţi dimineaţă, la ora 4:51, în judeţul Vrancea.
