Skip to content
Politică

Cutremur pe scena politică din Moldova înainte de prezidențiale

hunedoaralibera.ro

Republica Moldova se pregătește de alegerile prezidențiale, însă miercuri, un candidat a anunțat că se retrage din cursă.

Este vorba despre Marian Lupu, candidatul Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), care a luat această decizie pentru ca Maia Sandu, candidatul unic PAS-PPDA-PLDM, să aibă mai multe șanse la victorie, transmite agerpres.ro.

„Candidatul care va ajunge în turul doi trebuie să fie unul proeuropean. Iar candidatul PAS are cele mai mari șanse sa-l învingă pe Igor Dodon. Avem rezultate la limita. Împreună cu colegii am decis sa mă retrag din cursa electorală. Mesajul pe care îl transmit pentru electoratul PDM este să sprijine candidatul care are șanse sa-l învingă pe candidatul socialist’, a declarat Lupu.

Totodată, Vlad Plahotniuc, vicepreședintele PDM, a precizat că decizia a fost una calculată.

„Decizia de astăzi poate pare una șocantă pentru unii, însă pentru noi, pentru PDM, este una calculată, care reiese din interesul țării. Prin această decizie ne dorim să consolidăm vectorul european al țării și să facem ireversibilă dezvoltarea ei’, a declarat la rândul său vice-președintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *