Invitat în studioul Puterea Știrilor, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a dezvăluit că în România au existat două situații în care o persoană a fost imunizată la rapel cu un alt tip de vaccin față de cel administrat la prima doză.
Secretarul de stat susține că aceste situații sunt regretabile și nu există până în prezent date care să arate că se poate folosi un alt vaccin pentru a doua doză. Baciu a amintit și că există diferențe de administrare între cele 3 vaccinuri.
„Medicina este o știință bazată pe dovezi și atunci vaccinurile pe care le avem în momentul de față sunt sigure și eficiente, tocmai pe baza analizelor și rezultatelor pe care le furnizează companiile producătoare în urma studiilor clinice. Cum ajunge un vaccin să fie autorizat? Se desfășoară studii clinice și se urmăresc câteva rezultate. Dacă aceste rezultate au un efect medical științific, atunci acest grup de experți de la nivelul Agenției Europene a Medicamentului dă o recomandare pozitivă către Comisia Europeană, care emite o autorizație de punere pe piață.
Pentru toate vaccinurile existente în momentul de față, există și o schemă terapeutică, vorbim despre cum se administrează respectivele vaccinuri, tocmai pentru a-și atinge profilul de siguranță și eficacitate pe care îl cunoaștem. Vedem că pentru fiecare vaccin în parte avem: pentru cele 3 deja existente administrarea în două doze, la intervale de timp, iar pentru vaccinul Johnson&Johnson avem administrarea doar cu o singură doză.
Din spiritul transparenței totale, vă spun că au fost două cazuri în România în care s-a administrat o doză de vaccin la rapel diferită față de prima doză. Evident că nu este o problemă medicală, nu ne așteptăm ca persoana respectivă să aibă o problemă medicală. Dimpotrivă, ne așteptăm ca impactul medical să fie similar cu cel al unei persoane care a făcut vaccinul și rapelul cu aceeași doză, așa cum a făcut toată lumea. Au fost două situații care s-au întâmplat la nivelul centrelor de vaccinare. Acest lucru este regretabil și nu trebuie să se întâmple așa ceva. Vreau să îi asigur pe români că o astfel de situație nu este o chestiune medicală și nu este recomandat în niciun caz”, a declarat Andrei Baciu la Puterea Știrilor.
