Skip to content
Politică

Dacian Cioloș, criticat de presa internațională: Nu poate emite opinii de la egal la egal

Premierul Dacian Cioloș a fost criticat în presa internațională, în urma interviului acordat postului francez TF1. Publicația germană Deutsche Welle nu a apreciat deloc prestația prim-ministrului român.

Deutsche Welle a ținut să precizeze că premierul român „a făcut impresia unei persoane care nu poate emite opinii de la egal la egal”, transmite dw.com.

„Ca prim-ministru, fie și ”tehnocrat”, chiar nu ai nicio opinie despre legea El Khomri, despre sindicate, greve, vandalisme? Nu ești nici mai de stânga, nici mai de dreapta? (…) Faptul că premierul nu are nicio opinie și că ”nu e surprins” e mai curând deconcertant. Nu trebuie să critici, ar fi lipsit de tact ca oaspete în Franța, dar poți spune ceva care să dea sentimentul că ești un interlocutor viu, bine așezat în problematica politică a timpului tău, un partener pe care francezii se pot baza, într-o direcție sau alta”, scrie Deutsche Welle.

„Premierul Cioloș s-a simțit mai în largul său abia atunci când i s-a permis să iasă din rolul său principal de demnitar român și să vorbească ca fost comisar la Bruxelles. Dintr-o dată și-a găsit vorbele și a devenit mai sigur pe sine. (…) Am înțeles un lucru din acest interviu: și anume că un demnitar român de condiție medie, ca Dacian Cioloș, dobândește cu adevărat firescul și siguranța de sine numai prin reducția pe care o operează birocrația Uniunii Europene. Prin prisma aparatului de la Bruxelles, vechile tradiții culturale și sociale franceze, engleze, germane se nivelează la palierul normelor UE și la acela al unei gândiri politice ostile, în esență, față de istorie.”, arată Deutsche Welle.

Cei de la Deutsche Welle au ținut să critice și România:

„Iată de ce România nu a fost critică față de UE niciodată decât prin excepție și nici măcar atunci când politicile promovate la Bruxelles i-au părut cu adevărat dăunătoare. Paradoxal, România va deveni o țară europeană abia atunci când va promova un prim-ministru credibil, cu un temei mai solid național.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *